Important

Cozmin Gușă: Germania, ”mielul turbat” al Europei, e pedepsită în mod vizibil și decisiv

Biden se-mpiedică la fiecare pas, Putin defilează și-și impune agenda diplomatică. Germania, ”mielul turbat” al Europei, e pedepsită în mod vizibil și decisiv.

Cetățenii informați ai planetei s-au conectat ieri pentru a urmări întâlnirea la nivel înalt Rusia-Iran-Turcia, pricepând mizele uriașe decise prin dialogul între liderii celor trei țări. Se puneau multe semne de întrebare, de la decizia parteneriatului economic Rusia-Iran, la chimia relaționării tripartite cu consecințe uriașe în plan militar, economic, cultural, etc., la felul în care vor interacționa Putin și Erdogan, multe altele, până la explicațiile publice ale lui Putin referitoare la blocarea accesului german la gazul rusesc. Fiind prima ieșire externă publică de asemenea calibru a lui Putin de la începutul conflictului ucrainean, analiștii de specialitate vroiau să vadă și felul în care este primit și relaționează liderul rus, pe care presa occidentală (și românească) l-au descris în ultimele luni ca fiind, dacă nu pe moarte, în mod sigur grav ”avariat” și aflat în cvasi-imposibilitatea de a relaționa și a mai fi coerent.

Așteptările tuturor au fost satisfăcute și tot ceea ce am descris pe scurt mai sus s-a văzut limpede. S-a văzut, dar nu în presa main stream, care a început să relateze încă de azi-noapte strict despre faptul că Putin are probleme uriașe de deplasare, respectiv c-a fost umilit de Erdogan, fiind lăsat să aștepte frustrat la întâlnirea bilaterală din Teheran. Eu am văzut altceva aseară pe la televizor, așa că am verificat de dimineață pe internet scenele evocate despre Putin. Și l-am văzut pe acesta coborând jovial pe scările avionului prezidențial, cu mersul legănat, dar vioi, tipic unui fost judoka ce-ar putea avea niște sechele la coloană, dobândite în urma carierei sportive. S-a deplasat sigur și rapid, fără a sugera c-ar putea păți pe scara avionului ce-a pățit ”Biden-Brandon” anul trecut. S-a zis apoi că nu-și mișcă o mână (vreo semipareză), dar felul în care a gesticulat cu ambele mâini în conferința de presă ținută la finalul întâlnirilor (la miezul nopții, 25 de minute, în picioare!) m-a lămurit că și asta era fake-news. Referitor la așteptarea lui Erdogan și umilința/nervozitatea implicate, asta a fost o repriză de cca 30 de secunde, timp în care, venind probabil de la masă și uitând să folosească scobitoarea, și-a mișcat buzele în mod specific, pregătindu-se de zâmbetul comun și reciproc de la strângerea de mâini cu un Erdogan la fel de jovial. Dealtfel, la finalul întâlnirii tripartite, ca să nu lase nicio îndoială asupra relaționării cu Putin, ”sultanul de la Istanbul” și-a așezat mâna pe umerii liderului rus, într-un mod amical și neechivoc. Nimic de comentat în plus, în afara prostelii mediatice la care s-a dedat mass-media occidentală, prosteală ce va avea efect de bumerang în curând.

Din declarațiile lui Putin de la final am aflat nu doar că și-a îndeplinit toate punctele de pe agendă, evocate de mine pe scurt mai sus, dar a avut și două lovituri cu impact european. În prima a deplâns ironic prostia liderilor europeni ce-și conduc popoarele către sărăcie, penurie și frig (iar realitatea și perspectivele îl confirmă), iar cu a doua lovitură a țintit Germania, pe care ne-a pârât-o că revinde Poloniei gazul ieftin rusesc pe care-l primește, dar la un preț de 5 ori mai mare. Stupoare! Legat de Germania, după declarațiile de aseară ale lui Putin, coroborate cu semi-blocarea furnizării de gaz rusesc viitor, precizată de liderul rus, îmi apare clar că aceasta va fi pedepsită pentru perioada de câteva decenii în care a jucat la două capete, asemenea unui miel turbat care suge de la două oi. Nemții au mimat obediența în fața americanilor (”întreținută” prin cele câteva zeci de mii de soldați americani din cele câteva zeci de baze militare de pe teritoriul german!), s-au lăsat astfel apărați fără a cheltui și folosindu-și banii pentru dezvoltarea economică, dar au profitat concomitent de energia ieftină și piețele rusești, mimând și în acest caz tovărășia și interesul reciproc. Numai că, pe fondul alinierii euroatlantice pe motiv de conflict ucrainean, jocul la doua capete, pervers și de țară minoră al Germaniei, a fost deconspirat, iar acum vine momentul greu al decontului, pe care atât americanii cât și rușii îl vor exploata în detrimentul germanilor. Dar despre asta voi mai analiza în următoarele zile.

În finalul cronicii mele ad-hoc, vă invit să comparați ce s-a întâmplat ieri și-am descris pe scurt aici, cu turneul ineficient, plin de gafe, ba chiar rușinos, pe care l-a întreprins Biden acum 4 zile pe linia Israel-Arabia Saudită. Asta vă va da măsura îngrijorării pe care trebuie s-o resimțim referitor la viitorul lumii noastre euroatlantice, ce e condusă atât de amatoristic și aleatoriu, încât dac-ați pricepe precis grozăvia v-ar apuca plânsul!

Nimic despre Zelenskiy azi, care dă semne clare că-n scurt timp va ajunge mai nimic …

Related Articles

Back to top button