Alegerile din decembrie au fost anulate fără dovezi. Nicușor Dan păstrează tăcerea, deși a promis că va face lumină

În decembrie 2024, România a fost martora unui moment care părea imposibil într-o democrație europeană: alegerile generale au fost anulate. Nu amânate, nu contestate – anulate. Cu un gest netransparent, brutal, autoritățile au șters cu buretele voința a milioane de oameni. Și de atunci, s-a așternut o liniște care ar trebui să ne îngrijoreze mai mult decât orice strigăt.

Au trecut luni întregi, iar președintele României, Nicușor Dan, nu a oferit nicio explicație reală. Niciun raport, nicio probă, nicio asumare. Doar o tăcere înghețată, care a devenit între timp complicitate. Președintele ales pentru corectitudinea și rigoarea sa a devenit o umbră — un spectator mut al celei mai grave derapaje de la statul de drept din ultimii 30 de ani.

S-a invocat vag un „risc național”. S-au menționat „amestecuri externe” și „pericole majore pentru stabilitate”. Dar când s-au cerut probe, s-a răspuns cu nimic. Niciun document concret, nicio informare publică, nici măcar o simulare de transparență. În CSAT, spun surse, s-au discutat „impresii”, nu fapte. Un proces constituțional a fost anulat pe baza unor presupuneri.

Dacă într-adevăr s-a invocat Rusia — obsesia eternă a crizelor convenabile — atunci întrebarea logică este: unde sunt dovezile? Dacă nu există, am asistat nu doar la un abuz, ci la o fraudă politică în toată regula. Un artificiu al unui sistem care a simțit că pierde controlul. Și l-a recâștigat nu prin urne, ci prin forță.

Iar cel care ar fi trebuit să garanteze democrația? A tăcut. Nicușor Dan, altădată inflexibil când venea vorba de reguli, legi și principii, nu a cerut niciun răspuns. Nu a avut nici măcar curajul unei apariții televizate în care să încerce să explice poporului cum a fost posibil ca dreptul de vot să dispară peste noapte. A preferat să se retragă în tăcerea sa caracteristică — dar de data asta, tăcerea nu mai e un semn de prudență. E un semn de complicitate.

Când o societate nu mai are încredere că votul ei contează, când alegerile sunt suspendate fără motiv, fără explicații, fără orizont, nu mai trăim într-o democrație. Trăim într-o iluzie. Iar când conducătorii nu mai răspund în fața poporului, încep să răspundă doar în fața celor care îi mențin la putere.

România nu a fost înfrântă de un inamic extern. A fost trădată din interior. Iar tăcerea președintelui Nicușor Dan este cel mai dur semn că această trădare nu a fost o greșeală — ci o alegere.