Curierul Românesc

Ciolacu și guvernarea PSD-PNL sabotează creșterea economică a României. NOI TAXE

Guvernul a publicat în transparență decizională Legea privind măsurile fiscale, prin intermediul căreia se vor introduce și o serie de măsuri fiscale care vor avea un impact major asupra cetățenilor. Premierul Marcel Ciolacu va merge în fața Parlamentului, în cursul acestei săptămâni, unde își va angaja răspunderea pe acest proiect de lege.

Cum vor fi taxate microîntreprinderile
Microîntreprinderile vor fi taxate astfel:

• 1%, pentru microîntreprinderile care realizează venituri care nu depășesc 60.000 euro

• 3%, pentru microîntreprinderile care:

1. realizează venituri peste 60.000 euro; sau

2. desfășoară activități, principale sau secundare, corespunzătoare codurilor CAEN: 5821 – Activități de editare a jocurilor de calculator, 5829 – Activități de editare a altor produse software, 6201 – Activități de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client), 6209 – Alte activități de servicii privind tehnologia informației, 5510 – Hoteluri şi alte facilități de cazare similare, 5520 – Facilități de cazare pentru vacanțe şi perioade de scurtă durată, 5530 – Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere, 5590 – Alte servicii de cazare, 5610 – Restaurante, 5621 – Activități de alimentație (catering) pentru evenimente, 5629 – Alte servicii de alimentaţie n.c.a., 5630 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor, 6910 – Activități juridice – numai pentru societățile profesionale cu personalitate juridică, constituite de avocați potrivit legii, 8621 – Activități de asistență medicală generală, 8622 – Activități de asistență medicală specializată, 8623 – Activități de asistență stomatologică, 8690 – Alte activități referitoare la sănătatea umană.

IT-știi vor plăti impozit pe venit pentru sumele de peste 10.000 de lei / Se va aplica până în 2028

Pentru IT-ști se propune limitarea aplicării facilității fiscale până la 31 decembrie 2028 inclusiv, similar cu termenul prevăzut pentru facilitățile fiscale acordate sectoarelor construcții, agricol și industria alimentară precum și introducerea unui plafon până la care se acordă scutirea de la plata impozitului pe venit, respectiv până la nivelul a 10.000 lei inclusiv.

Angajații din construcții, agricultură și industria alimentară vor plăti CASS

Angajații din construcții și industria alimentară vor plăti CASS.

TVA va crește pentru unele bunuri și servicii. Mai exact: Va crește de la 5% la 9% pentru livrarea de locuințe sociale, livrarea alimentelor de înaltă valoare calitativă, livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură şi alte sisteme de încălzire de înaltă eficienţă).

TVA crește de la 5% la 9% pentru livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depășește suma de 600.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziționate de persoane fizice.

Se propune trecerea de la aplicarea cotei reduse de TVA de 9% la aplicarea cotei standard de TVA pentru livrarea de bere fără alcool și de alimente cu zahăr adăugat, al căror conținut total de zahăr este de minimum 10g/100g produs.

Related Articles

Back to top button