Istorie

Calendar istoric 12 septembrie: Bătălia de la Marathon

La data de 12 septembrie a anului 490 î. Hr. a avut loc celebra bătălie de la Marathon dintre armata ateniana condusă de strategul Miltiades și armata persană a împăratului Darius I. Această bătălie a reprezentat prima încercare importantă a regelui Persiei de a cuceri Grecia şi de a o adăuga imperiului pe care îl conducea. De altfel, lupta de la Marathon va fi un episod hotărâtor din cadrul Războaielor medice și prima dată când perșii au fost înfrânți într-o bătălie.

Conducătorul armatei ateniene, cel care a reușit victoria împotriva perșilor a fost , după cum am mai spus, Miltiades, unul dintre cei zece strategi ai Atenei , cel care reușise să convingă forul suprem de conducere atenian că trebuie să poarte lupta în câmp deschis și nu în spatele zidurilor cetății. Astfel, deși efectivele armatei persane erau net superioare ca număr celor ateniene, Miltiades a atacat în pas alergător infanteria persană, de două ori mai numeroasă. Astfel, presiunea deosebit de puternică exercitată de rândurile compacte ale atenienilor a zdrobit și risipit masa lipsită de coeziune a armatei persane ce a înregistrat peste 6400 de morți. Pierderile atenienilor au fost surprinzător de mici, iar marele istoric antic Herodot vorbește doar de un număr de 192 de morți din rândurile atenienilor.

De asemenea, legată de această bătălie există și o legendă care spune că după victorie, un mesager pe nume Pheidipides, a alergat distanța de 42 de kilometri de la câmpul de luptă până în centrul Atenei , pentru a anunța victoria, iar în momentul în care a ajuns, a mai putut pronunța doar „am învins!”, după care a căzut jos și a murit. În amintirea acestui erou, la inițiativa lui Pierre de Coubertin, în 1896 , în programul Jocurilor Olimpice moderne a fost inclusă și proba de maraton, în care se aleargă pe o distanță de 42,195 km, adică exact dintre Marathon și Acropola din Atena.

Toate reacţiile:

910910

Related Articles

Back to top button