Curierul Românesc

Bolojan taie în carne vie: 45% din posturile din administrația locală, pe făraș. Premierul amenință cu demisia dacă nu i se aprobă reforma

Premierul Ilie Bolojan pune presiune maximă pe partenerii de guvernare: fie acceptă reforma radicală a administrației locale, fie pleacă de la Palatul Victoria. Aflat în centrul unui scandal intern în Coaliție, Bolojan a lansat duminică, în ședința Coaliției, un ultimatum cu termen-limită: 15 septembrie, potrivit unor surse politice citate de Antena 3 CNN.

Planul lui Bolojan: tăierea a 70.000 de posturi din administrațiile locale – dintre care între 13.000 și 17.000 ar fi ocupate în prezent. O propunere drastică, cu impact major în teritoriu, care a generat tensiuni aprinse cu PSD și UDMR, dar care este susținută de USR.

Inițial, s-a discutat despre reducerea a 40.000 de posturi. Însă, la ultima rundă de negocieri, Bolojan a venit cu un nou scenariu: desființarea a 45% din funcțiile existente în primării și consilii județene – un salt semnificativ față de simularea inițială, care prevedea un prag de maximum 30%.

Liderii Coaliției – PSD, PNL, USR și UDMR – au stat cinci ore la masa negocierii, dar fără să ajungă la un acord clar. Problema? Cât de adânc trebuie să fie cuțitul în bugetari. În timp ce Bolojan cere tăieri masive și rapide, restul partidelor se tem de efectele sociale și politice ale acestor măsuri.

Mai mult, chiar și în interiorul PNL, unii lideri locali i-au transmis premierului că planul e imposibil de pus în practică. Ciprian Ciucu și Adrian Veștea i-ar fi atras atenția că, în unele primării, organigramele riscă să devină nefuncționale – existând direcții care ar rămâne cu mai puțin de 20 de angajați, adică sub pragul minim de funcționare.

O ședință de guvern programată pentru ora 16:00, în care trebuia adoptat pachetul legislativ, a fost anulată. Executivul va merge înainte, luni, cu asumarea răspunderii doar pe 5 legi, din cele 6 planificate.

În tot acest context tensionat, Bolojan a amenințat cu demisia. Nemulțumit de opoziția fățișă a PSD și de amânările continue, premierul spune că nu va rămâne în funcție doar pentru a asista la frânarea reformei. Ori merge înainte cu restructurarea, ori face pasul înapoi.

Related Articles

Back to top button