România stă pe marginea unei prăpastii administrative, iar aproape 8 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență sunt pe cale să se piardă. Nu pentru că Uniunea Europeană nu vrea să-i dea, ci pentru că statul român nu este capabil să-i folosească. Spitalele moderne, autostrăzile promise și căile ferate electrificate rămân doar pe hârtie. În realitate, ne blocăm în promisiuni goale și reforme neterminate.
În loc de viziune, avem improvizație. În loc de planificare, haos. Miniștrii vin și pleacă într-un ritm amețitor, fiecare aruncând vina pe precedentul. Nimeni nu își asumă nimic, dar toți promit totul. Reforma pensiilor speciale? Un spectacol politic fără final. Reforma administrației? Îngropată în sertare. Digitalizarea? Mai degrabă o glumă de birocrat.
Realitatea dură este că nu ducem lipsă de fonduri, ci de oameni competenți care să le gestioneze. Guvernul nu doar că nu construiește, dar mai și sabotează singura oportunitate reală de modernizare a țării. În loc să valorifice o șansă istorică, preferă să se afunde în scandaluri, întârzieri și negocieri politice sterile.
Pierdem bani, pierdem timp, pierdem încredere. Ce nu pierd guvernanții? Privilegiile. Răspunderea pentru acest eșec e una gravă: nu doar politică, ci profund morală. Este o trădare a unei generații care a crezut că România se poate ridica. Este o insultă la adresa tuturor celor care încă mai speră într-o țară funcțională.
Și, ca întotdeauna, nota de plată nu vine la Palatul Victoria, ci ajunge direct în buzunarele oamenilor. România plătește pentru incompetență cu stagnare, cu datorii și cu viitorul propriilor cetățeni.
