Obținerea unui aviz de mediu în România a devenit sinonimă cu blocajul instituțional și abuzul de putere. Ce ar trebui să fie un proces simplu și previzibil s-a transformat într-o procedură greoaie, plină de piedici și suspiciuni de corupție. În loc să dureze săptămâni, avizarea poate lua luni sau chiar ani, timp în care proiectele rămân în stand-by, iar investitorii sunt împinși către „soluții neoficiale”.
Ministerul Mediului și instituțiile din subordine funcționează mai degrabă ca niște fortărețe ale opacității, unde legea e interpretată arbitrar, iar transparența este doar o lozincă. În loc de eficiență și profesionalism, dosarele se pierd, termenele sunt încălcate fără explicații, iar comunicarea este aproape inexistentă.
Întârzierile nu sunt accidente, ci parte dintr-un sistem stricat. Cu cât procedura este mai complicată și mai imprevizibilă, cu atât mai mari sunt șansele ca funcționarii să își exercite „discreționarul” – adesea contra unor beneficii personale. Astfel, avizarea de mediu nu mai este o unealtă pentru protejarea naturii, ci o sursă de șantaj instituțional și un filtru corupt pentru investiții.
Efectele sunt devastatoare: investiții pierdute, investitori alungați și o țară care își trage singură frâna de mână. România nu e blocată de lipsa de resurse sau idei, ci de o administrație înțepenită în hârtii, ștampile și practici abuzive. Actualul sistem nu protejează mediul – îl compromite.
