AUR anunță lista de candidați pentru alegerile europarlamentare sub sloganul „România suverană, vizibilă în Europa”
„România suverană, vizibilă în Europa” este motto-ul sub care AUR, formaţiunea condusă de George Simion, şi-a lansat, sâmbătă, în cadrul unui eveniment organizat la Arenele Romane din Bucureşti, lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare de anul viitor.
Persoanele invitate la eveniment au fost îmbrăcate în alb, iar pe un banner aflat la intrare era scris „Apărătorii patriei române”.
Candidaţii au fost prezentaţi de Ioana Ramona Bruynseels, al cărei nume se află pe listă, după ce evenimentul a fost deschis de artistul Nicolae Voiculeţ, care a interpretat Imnul naţional la nai. La eveniment au fost invitaţi şi europarlamentari străini, cu vederi conservatoare, care au ţinut discursuri în faţa audienţei.
„Ne vom opune globalismului, tendinţelor de dezrădăcinare şi a oricăror presiuni de dezbinare a ţărilor UE, dar şi a românilor. Cetăţenii români şi din celelalte ţări europene trebuie să fie educaţi în spiritul valorilor creştine, iar cei care vin din alte continente şi culturi trebuie să fie stimulaţi să-şi însuşească aceste valori ale civilizaţiei noastre”, se arată în programul AUR făcut public cu acelaşi prilej.
AUR evocă, în document, suveranitatea României, care „îi conferă libertatea de a-şi înfăptui propriul destin”.
„Această libertate nu mai poate fi cedată Bruxelles-ului pentru ca politica românească să fie dictată de funcţionarii europeni şi politicienii altor state”, susţin reprezentanţii AUR şi vorbesc despre „un proiect european al naţiunilor” şi despre modelul polonez.
„Vom susţine un proiect european al naţiunilor şi vom susţine o politică în favoarea conservării resurselor, limbii, culturii şi tradiţiilor româneşti, asemenea Poloniei, care luptă pentru propria identitate şi pentru propriul popor. Credem într-o Românie care să conteze şi să genereze politici în favoarea românilor”, afirmă aceştia.
Ei se referă la România ca la o „poartă importantă între UE şi ţările din Orientul Mijlociu şi Asia Centrală şi un jucător cheie în securitatea şi stabilitatea regională”.
Astfel, se arată în program, „europarlamentarii AUR vor susţine interesele şi suveranitatea României, drepturile cetăţeneşti ale românilor din interiorul UE”.
Reprezentanţii AUR mai punctează în program că „relaţia UE cu România trebuie să fie una de reciprocitate; Uniunea Europeană este un beneficiar al colaborării cu ţara noastră”.
„Milioanele de medici, meseriaşi români şi alte categorii sociale au construit o parte din UE. Mii de firme din ţările UE au prosperat investind în ţara noastră, de la bănci până la afaceri în agricultură. Resursele României, materiale şi imateriale, au fost utilizate în aceşti peste 30 de ani şi astăzi avem nevoie de un parteneriat demn şi în interesul României. Avem nevoie de un program pentru a stimula revenirea românilor din pribegie”, se arată în programul AUR.