Aroganţa este o boală grea la PSD. Un virus mortal, ucigaş care s-a instalat în toată fibra acestui partid, a acaparat şi parazitat, fără excepţie, toţi liderii care s-au perindat la conducerea formaţiunii din bulevardul Kiseleff. Când PSD este aruncat de votul popular în opoziţie, necruţătoarea boală intră şi ea în regresie.
Se domoleşte şi aproape dispare. Însă, când social-democraţii revin în glorie la masa puterii acest cancer se reactivează imediat, făcând ravagii electorale greu de cuantificat.
Nu corupţia celebrilor baroni roşii, nu marile tunuri financiare şi nici măcar devalizările nesimţite care au avut loc în perioada guvernărilor pesediste au stat la baza eşecurilor electorale istorice înregistrate de PSD. „Au furat, dar au şi făcut” – strigă poporul de pe margine în timp ce înfulecă un mic bine rumenit şi savurează o bere rece. Dacă la corupţie românul mai închide ochii, aroganţa pesedistului îl scoate din minţi. Îl înfurie şi îl aduce în pragul apoplexiei. Aroganţa este cea care i-a trimis la tomberonul istoriei pe atât pe eruditul Năstase, cât şi pe cârlanul Ponta sau pe mediocrul Dragnea. Iar poporul a taxat cu sete aroganţa pesedistă.
O analiză a companiei de cercetare de piaţă GfK, citată de Ziarul Financiar, arată că unu din doi români, mai exact 47% din totalul consumatorilor locali, sunt îngrijoraţi că nu le ajung banii pentru a-şi acoperi cheltuielile de bază. De asemenea, 15% dintre români îşi pun problema siguranţei locului de muncă. Ce soluţie a găsit Marcel Ciolacu, liderul PSD, cel căruia îi săreau banii din sacou în timpul conferinţelor de presă, pentru românii care se tem că nu mai au ce să pună pe masă? Nimic mai simplu. Românii să strângă cureaua! Deoarece, în opinia sa, o „familie poate trăi decent cu un venit de 3.000 de lei pe lună”.
