Important

Anamaria Prodan, prima victorie în instanță împotriva lui Laurențiu Reghecampf

Anamaria Prodan a obținut prima victorie la tribunal împotriva lui Laurențiu Reghecampf. Miercuri, Judecătoria Buftea a respins cererea antrenorului de suspendare a pensiei alimentare, informează România Tv.

Pe lângă respingerea cererii de suspendare a pensiei alimentare, antrenorul s-a ales şi cu sechestru pe bunuri, pe motiv că nu a mai achitat pensia alimentară a fiului său de doi ani. Conform unei declaraţii a Anamariei Prodan, suma totală de plată ar fi de 50.000 de euro.

La începutul acestui an, Laurenţiu Reghecampf a depus o ordonanță prezidențială, prin care a solicitat ca pensia alimentară pentru fiul său să fie stabilită la o sumă fixă, de 2.000 de euro pe lună, mai mică decât cea pe care o ceruse Anamaria Prodan, de o treime din venituri (antrenorul are un salariu de 40.000 de euro lunar la Neftci Baku). Acesta a avut câştig de cauză, situație care a înfuriat-o la culme pe Anamaria Prodan, care l-a executat silit, în luna iulie, pe fostul ei partener.

„Reghecampf a introdus această ordonanță ca să-și prelungească singur agonia, pentru că ea este temporară. Adevărata pensie alimentară se va stabili după pronunțarea procesului de divorț! Nu știu de ce s-a vehiculat că el are salariu la noua echipă de peste 40 000 de euro, când el are doar 22.000 de mii de euro. El nu a achitat nimic în doi ani de zile! Ce face el acum nu face decât să-și batjocorească propriul copil, să se facă de râs! A arătat tuturor ce fel de bărbat și de tată este! Prin tot ce a făcut până acum nu a făcut decât să lupte împotriva propriului copil, nu a soției!”, a declarat, la vremea aceea, Anamaria Prodan pentru Click!.

Related Articles

Back to top button