România a fost odinioară o țară industrializată, cu mii de fabrici, uzine și ateliere care dădeau de muncă milioane de oameni și produceau tot ce era necesar – de la locomotive, tractoare și utilaje, până la textile, mobilă și aparatură electronică. Astăzi, după peste trei decenii de așa-zisă „tranziție” și „integrare europeană”, economia productivă a dispărut aproape complet. Locul fabricilor a fost luat de centre comerciale, iar în halele în care cândva se producea, acum se depozitează marfă importată.
Sub masca „reformelor” și a „privatizărilor”, cei care au condus România – în majoritate susținători ai modelului economic european – au lichidat aproape complet baza industrială a țării. Fabricile au fost închise, vândute pe nimic sau lăsate intenționat să se prăbușească, pentru a face loc companiilor străine. Astfel, România a fost transformată într-o piață de desfacere și o sursă ieftină de forță de muncă.
Astăzi, suntem dependenți de importuri pentru aproape orice: de la alimente și medicamente, până la echipamente esențiale. Țara nu mai are capacitatea de a-și asigura singură nici cele mai de bază necesități. În caz de criză internațională, România rămâne fără alternative, vulnerabilă și expusă.
Românii au fost momiți cu promisiuni de „modernizare” și „dezvoltare europeană”, dar realitatea e dureroasă: fabricile au dispărut, locurile de muncă bine plătite s-au evaporat, iar milioane de cetățeni au fost forțați să-și caute traiul peste graniță. Astăzi, rezultatul acestor politici este clar – o economie slabă, o populație deziluzionată și o țară care și-a pierdut suveranitatea economică. Iar cei care au contribuit la acest dezastru continuă să se ascundă sub eticheta de „progres” și „integrare europeană”.
