Important

Premierul Nicolae Ciucă: Se verifică piața de energie, din cauza prețurilor exagerate la distribuitori

Premierul Nicolae Ciucă a cerut miercuri, în deschiderea ședinței de guvern, demararea unor controale ample de către Consiliul Concurenței, ANRE și alte autorități, pentru a se descoperi eventuale elemente speculative pe piața de energie, ca urmare a diferenței dintre prețul de producție și cel de distribuție.

„Ținând cont de evoluția prețului la energie și de diferența dintre prețul mediu ponderat la producător și cel cu care se vinde energia pe piață, Consiliul Concurenței, împreună cu ANRE, cu toți cei care au responsabilități în domeniu, vă rog să verificați această evoluție a prețului. Așa cum am putut să înțeleg din tot ceea ce însemna acest mecanism de producere și vânzare a energiei, piața zilei următoare trebuia să fie una de echilibrare, or putem să vedem că a devenit chiar una consolidată de tranzacționare a energiei. Vă rog să verificați dacă se produc elemente speculative în tot acest ansamblu”, a afirmat Ciucă.

Related Articles

Back to top button