Important

PSD ofera 50 de lei in plus la pensie

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că Guvernul ia în calcul ca anumite pensii să nu mai fie impozitate cu 10%, măsură care ar putea fi luată din luna ianuarie. „Ar fi o creştere cu 50 de lei”, a anunțat Marius Budăi.

„Până acum nu plătea impozit până la 2.000 de lei. Eu vă spun că noi suntem acum în analiză, oricare va fi pragul, deci este vorba de diferență. Să mergem pe exemplu dumneavoastră. Este vorba de diferența de 500 de lei care era impozitată. Nu se impozitau cei 2.000 de lei și se impozita doar diferența de după 2.000 de lei. Deci ar fi o creştere cu 50 de lei.”, a declarat acesta.

Schimbările vin de la 1 ianuarie

„Dacă ne luăm după aceste exemplu, da, însă nu vreau să arunc eu, în comunicarea publică a ţării astfel de praguri, pentru că nu este luată nicio decizie, nici la Minister Muncii, nici la Ministerul de Finanţe şi nici în coaliţie, şi atunci vom anunţa care sunt măsurile pe care le implementăm, fie acum din toamnă, fie odată cu implementarea bugetului pe anul 2023.”, a precizat Ministrul muncii.

„Cred că va fi de la 1 ianuarie acestă măsură cu ridicarea pragului, dar o discutăm în coaliţie şi luăm decizia acolo. Vedem ce alte măsuri trebuie să implementăm în continuare”, a spus în încheiere Marius Budăi.

Related Articles

Back to top button