PSD și PNL au dat ordin: dacă ai plagiat dar renunți, ești cinstit. Adică ai furat și renunți, ești cinstit
PSD și PNL au dat ordin: dacă ai plagiat dar renunți, ești cinstit. Adică ai furat și renunți, ești cinstit.
Cam așa se traduce totul: poți să fii tu un român cinstit, patriot, cumsecade toată viața. Intră unul în casă la un moment dat, îți ia tot ceea ce ai mai valoros și pleacă. Ai șanse să afli cine a fost, deci să prinzi hoțul, sau ai șanse să nu prinzi hoțul.
Ce au făcut PSD și PNL: au introdus o lege prin care dacă renunți la ceea ce ai furat, adică ai plagiat, atunci te poți considera din nou cinstit și nimeni nu te mai poate trage la răspundere.
Să plagiezi înseamnă să furi, deoarece și furtul intelectual se numește tot furt.
După 1989 au opărut zeci de mii de doctorate obținute de personaje dubioase din lumea politică, fără nici o calitate deosebită decât aceea că ai slugărnicit pe cineva.
Unii și-au printat direct diplome, deși nu au terminat nici liceul, alți politicieni au făcut doctorate pe care nici ei nu și le-au citat deoarece nu și le-au făcut ei. Toată România este construită pe impostură.