Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Curierul Românesc

Facilitățile persoanelor cu dizabilități, eliminate din 2026. Veronica Grosu (AUR) solicită explicații premierului Bolojan

Deputata Veronica Grosu îi cere premierului Ilie Bolojan să stopeze cheltuirea inutilă a banilor publici și să restabilească facilitățile acordate persoanelor cu dizabilități. Deputata AUR de Suceava a adresat o interpelare șefului Guvernului, solicitându-i să indice care este suma „economisită” la bugetul de stat prin eliminarea scutirii de la plata impozitului pe clădiri pentru persoanele cu dizabilități. „Ați oprit toată risipa banilor publici și ați ajuns la persoanele cu dizabilități?”, l-a întrebat Veronica Grosu pe premierul Ilie Bolojan.

Parlamentarul a reamintit că, de la 1 ianuarie 2026, persoanele cu dizabilități nu mai beneficiază de scutiri la plata impozitelor pentru clădiri, terenuri sau mijloacele de transport aflate în proprietate. Potrivit deputatei AUR de Suceava, noile prevederi legislative îi obligă pe aceștia să suporte anual taxe care pot ajunge la câteva sute de lei, în funcție de bunurile deținute.

„Guvernul a eliminat scutirea de taxe pentru locuințe și vehicule, măsură care anterior era garantată persoanelor cu dizabilități prin Legea nr. 448/2006 prin modificarea mai multor acte normative. Guvernul a transferat responsabilitatea în sarcina autorităților locale având grijă să îi lipsească pe aceștia de o parte din veniturile care formau bugetele în anii trecuți. Anul 2026 începe cu măsuri dificile pentru categoriile vulnerabile, iar persoanele cu handicap se numără printre cele mai afectate. Contextul general este unul de austeritate, care afectează mai multe categorii sociale. Pensiile au fost înghețate încă de la începutul anului 2025, într-o perioadă în care aproximativ 900.000 de pensionari trăiesc din pensia minimă de 1.281 de lei”, a declarat Veronica Grosu.

Aceasta a subliniat că impactul financiar al noilor măsuri este cu atât mai sever cu cât veniturile persoanelor cu dizabilități sunt deja limitate. Deputata AUR de Suceava a precizat că indemnizația lunară pentru handicap grav este de 728 de lei pentru adulți și de 463 de lei pentru copii, sume din care trebuie acum achitate și impozitele locale de la care anterior erau scutiți.

„În Legea nr. 448/2006, scutirea de la plata impozitelor pe proprietate și vehicule era considerată anterior un drept fundamental. În aplicarea acestei legi au fost aplicate scutiri de impozite pentru clădiri și vehicule pentru persoanele cu dizabilități, acum abrogate. Ludovic Orban, fost consilier al președintelui României, Nicușor Dan, a virat în primele zile cât a fost prim-ministru suma de 400 de milioane de euro fraților Micula în baza unei hotărâri arbitrale, anulate astăzi de instanțele de judecată, autoritățile ne mai găsind nimic în conturi pentru recuperarea banilor. Clientela de partid este pe traseul banilor publici și dumneavoastră ați ajuns să luați facilitățile persoanelor cu dizabilități?”, i-a transmis Veronica Grosu premierului României.

În încheiere, deputata AUR i-a cerut premierului Ilie Bolojan să precizeze când vor fi reintroduse facilitățile pentru persoanele cu dizabilități și când vor fi stopate „scurgerile financiare” către clientela politică, astfel încât aceste sume să revină la bugetul de stat.

Related Articles

Back to top button