Curierul Românesc

Dumitrina Mitrea (AUR) readuce în atenția Ministerului Mediului situația extinderii zonelor protejate din județul Neamț: Aș vrea să vă rugăm, să ne puneți la dispoziție studiile pe care Ministerul le-a făcut

În plin context al unei dezbateri publice tensionate, dedicate extinderii Zonelor de Protecție Strictă, care amenință să blocheze dezvoltarea economică a județului Neamț, vicepreședinta Comisiei de Afaceri Europene, Dumitrina Mitrea, a intervenit cu critici dure la adresa modului de gestionare a proiectului. Evenimentul, organizat de Consiliul Județean Neamț și Prefectură, în colaborare cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, avea scopul de a prezenta și discuta noile restricții ce vor afecta 65 de unități administrativ-teritoriale din județ, dar a degenerat rapid într-o arenă de contestare politică.

În cadrul dezbaterii, Dumitrina Mitrea a scos în evidență lipsa de transparență și informațiile incomplete oferite de instituții. În replicile sale, care nu lasă loc de interpretări, vicepreședinta a declarat:

„Sunt alături de dumneavoastră pentru că nu puteam să las să treacă o astfel de dezbatere publică în care sunt implicați toți cetățenii județului Neamț, fac parte din județul Neamț, aici am trăit de 54 de ani. Este foarte important să știu din partea dumneavoastră stimate domn, care ne-ați făcut o așa importantă prezentare, aș fi vrut să știu dacă, tocmai ne-ați spus, că sunteți mesagerul Ministrătului Mediului, da? Ieri dimineață am purtat o discuție cu domnul Ministru pentru că aveam nevoie să primesc informații reale de la Minister, pentru că pe site-ul Ministerului nu există niciun fel de dezbatere sau niciun fel de informare cu referire la faptul că astăzi erați prezent la Neamț, și domnul Ministru a spus că nu știe despre această dezbatere.”

Ea a continuat:

„Deci este un prim pas în care dumneavoastră ați venit nesincer în fața noastră. O dezbatere publică începe prin a ne informa pe noi și a ne transmite informații utile, ca să avem o dezbatere sterilă astăzi. Deci, practic, nu știm foarte multe informații. Dumneavoastră nu ne puteți da foarte multe informații.”

În replică, Mitrea a subliniat și importanța transparenței în gestionarea fondurilor și proiectelor de infrastructură:

„Și vreau să vă spun că eu fac parte, sunt vicepreședinte și în Comisia de Afaceri Europene, și culmea este că acest proiect PNRR, a fost un impact negativ, însăși prin faptul că, nu vreau ca banii aceștia să se ducă oriunde și oricum, vrem să se ducă în infrastructură, vrem să se ducă în infrastructura feroviară, vrem să avem autostrăzi, vrem să avem să avem o țară foarte bine dezvoltată, vrem să avem spitale, vrem să avem lucruri în care să băgăm banii aceștia pe care noi îi pierdem zi de zi prin niște stuii de vezabilitate și planurile de idei.”

În finalul intervenției sale, ea a formulat o cerere clară:

„Aș vrea să vă rugăm, să ne puneți la dispoziție studiile pe care Ministerul le-a făcut, foarte clare, foare stricte, cum s-a ajuns, ca Județul Neamț să suporte costurile. Nu cred ca este o soluție pentru nemțeni. Mulțumesc!”

Contextul declarației :

Județul Neamț se confruntă cu riscul de a fi blocat economic din cauza extinderii masive a zonelor protejate, măsuri impuse sub pretextul protejării mediului și conformării la Green Deal-ul european. Această decizie, care va transforma mii de hectare, inclusiv zone deja dotate cu infrastructură – în spații inaccesibile pentru orice dezvoltare economică, este aplicată mecanic, fără a ține cont de realitatea și nevoile locale. În plus, există o rețea de apă , de firme private care, beneficiind de contracte miliționare pentru studii de mediu, creează un monopol asupra fondurilor publice. Criticii avertizează că, dacă aceste măsuri vor fi implementate în forma actuală, județul va intra într-o perioadă de stagnare economică, iar orice inițiativă de investiții va fi sufocată de reglementări birocratice. Consultarea publică reprezintă ultima șansă de a negocia și ajusta aceste reglementări, pentru a evita un impact devastator asupra viitorului județului.

Related Articles

Back to top button