Marcel Ciolacu, supranumit ironic în unele cercuri „Ciordis”, a anunțat că este gata să renunțe la vârful politicii centrale pentru a candida la președinția Consiliului Județean Buzău. O decizie pe care o condiționează, totuși, de sprijinul partidului – adică exact acel sprijin pe care l-a cultivat și controlat din poziția de lider al PSD.
„Dacă vor fi alegeri, eu candidez la Buzău. Merg la Consiliul Județean, nu am nicio problemă”, a declarat Ciolacu, prezentând mutarea drept una firească, aproape altruistă. Totuși, nu lipsesc accentele de calcul politic: „Dacă organizația va fi de acord, eu o să candidez.” Cu alte cuvinte, nu se retrage, ci „răspunde chemării” județului pe care l-a reprezentat formal ani la rând.
Anunțul pare la prima vedere o simplă repoziționare. În realitate, însă, poate marca o repliere tactică, o întoarcere la „baza electorală”, în contextul unei uzuri evidente la centru și al eșecurilor politice acumulate în ultima perioadă. Sau, pur și simplu, o modalitate de a păstra influența în teritoriu, acolo unde controlul resurselor și al rețelelor locale contează mai mult decât scaunul din Capitală.
Ce e cert: Ciolacu nu părăsește scena, ci își schimbă decorul. Din centrul deciziilor naționale, revine pe teren familiar, dar cu mize la fel de mari. Un Consiliu Județean e o mică redută de putere – mai ales când ești „alesul partidului” într-o zonă în care partidul te recunoaște ca lider necontestat.
Așadar, „retragerea” la Buzău nu e deloc un pas înapoi, ci doar un alt unghi de atac într-un joc politic pe termen lung. Iar dacă e ceva ce Ciolacu a demonstrat de-a lungul timpului, e că știe când să pășească în față și când să se dea un pas în spate – aparent.
