Ion Cristoiu se întreabă: Vom avea și în România o mişcare ,„blocăm tot”, similară celei din Franța?
Publicistul Ion Cristoiu caută să identifice dacă revolta socială de pe străzile Franței — sub genericul „Blocăm totul” — va avea ecou și în România. Iată o sinteză a ideilor sale:
Criza franceză: un fenomen electoral devenit revoltă online
Cristoiu observă că prăbușirea guvernului Bayrou, cauzată de asumarea răspunderii pe Legea Bugetului, asociată cu protestele spontane ale tinerilor organizați prin rețele sociale, evidențiază o criză profundă de încredere în liderii politici. Emmanuel Macron ar fi ajuns să fie considerat „cel mai detestat personaj din Franța”, fără susținere reală din partea electoratului.
Franța ca „protector” al României – cu implicări vizibile
Intervenția Franței în politica românească — sub forma unui rol protector exercitat de Macron — este evidentă, notează Cristoiu. România, alături de Moldova, pare să urmărească fără discernământ direcțiile politice dictate la Paris.
Ion Cristoiu descrie personalități cheie precum Nicușor Dan și Ilie Bolojan ca fiind vizibil influențate de această presiune diplomatică, comparându-i cu „agenți de influență” ai Franței. Un raport de dependență vizibil între cele două state, în contextul evoluțiilor recente.
Imitație versus revoluție autentică
Publicistul atrage atenția asupra faptului că mișcarea „Blocăm totul” nu poartă amprenta mobilizărilor organizate tradițional — nu este semnată de sindicate, partide politice sau ONG-uri, ci este o revoltă (respunând termenului lui Iliescu) spontană, organizată online, cu un nucleu de tineri de stânga/extremă stânga.
Baraje pe poduri, trenuri oprite, blocaje pe viaducte — acestea sunt semnele unei revolte nemodernizate, dar încărcate emoțional, împotriva unui regim perceput ca autocratic, derapând către curente de protest civic autentice.
Poate evolua o mișcare similară în România?
Și întrebarea-cheie pe care o pune Cristoiu este directă: dată fiind suspiciunea că forțele parlamentare sunt impotente în fața derapajelor actualului regim, nu ar putea o mișcare similară să pornească tot din online, pe un val de indignare civic-politicală?
Deși România nu pare momentan într-o astfel de fază, contextul — lipsa de dezbatere democratică reală, sentimentul de izolare a generațiilor tinere și incapacitatea instituțională de reacție — nu garantează că imprevizibilul nu poate deveni real.
