Austria nu s-a mulțumit niciodată cu rolul de aliat. A urmărit influența, apoi dominația. Iar cu timpul, a obținut ce și-a dorit. Nu prin merit, ci prin tăcerile convenabile ale liderilor români, prin jocuri de culise și prin promisiuni ambalate în limbaj european. Acum, obiectivul e limpede: un cap de pod la Marea Neagră, printr-un port care n-a fost niciodată al lor – Constanța.
Portul Constanța a fost ridicat de români, pietricică cu pietricică, modernizat cu fonduri publice și transformat într-un nod vital pentru regiune. Investițiile au venit din buzunarul statului român, cu scopul declarat de a face din Constanța un centru strategic pentru comerț, energie și securitate. Însă, exact când roadele muncii încep să se vadă, apar „partenerii strategici” – cei care nu au pus nici măcar o cărămidă, dar care vin pregătiți să preia tot.
Vizita recentă a lui Nicușor Dan la Viena și întâlnirea cu cancelarul austriac nu au fost simple formalități. Sunt semnale clare. Austria vrea poziție de forță în regiune. Deși nu are ieșire la mare, visează de zeci de ani la o fereastră spre Marea Neagră. Iar Constanța este poarta perfectă. Cu firme paravan sau prin „colaborări strategice”, Austria își face loc într-un joc geopolitic în care miza este nu doar economică, ci și militară – pe fondul traseului NATO spre Ucraina.
România? Rămâne, ca de obicei, tăcută. Iar tăcerea înseamnă cedare. Ne-am pierdut pădurile, băncile, rezervele de gaz și terenurile agricole. Nu prin război, ci prin cedări repetate, printr-un soi de obediență deghizată în diplomație. Dacă nu va exista o reacție clară, asumată și fermă, portul Constanța riscă să devină următorul „trofeu” într-un scenariu în care România joacă din nou rolul de spectator pe propriul teritoriu.
Austria vrea Marea Neagră. Și are deja aliați care-i deschid ușa larg. Iar printre ei, Nicușor Dan pare să fi luat harta în mână.
