L-ați mai văzut pe Iohannis? Nici nu mai contează. Și-a jucat rolul, acum s-a tras cortina

Zece ani a fost acolo, la Cotroceni, în vârful puterii, dar departe de realitatea românilor. Klaus Iohannis a fost simbolul perfect al golului cu pretenții: președintele mut, rece, absent, care a promis „România lucrului bine făcut” și a livrat un dezastru cu aer nemțesc și tăceri ostentative.

Astăzi, nimeni nu-l mai vede. A dispărut din spațiul public ca o reclamă proastă care nu mai vinde nimic. Nu dă interviuri, nu are poziții, nu mai contează. A fost lăsat deoparte chiar de cei care l-au promovat cu zel în funcție – sistemul care l-a folosit ca paravan pentru tot ce a urmat: corupție, împrumuturi record, haos instituțional și o administrație blocată.

Sub el, România s-a îndatorat până în gât – peste 200 de miliarde de euro, bani care nu s-au dus în spitale, școli sau infrastructură, ci în pensii speciale, contracte aranjate și salarii de partid. În tot acest timp, Iohannis a tăcut. A tăcut și când statul era jefuit, și când românii fugeau în masă din țară. Singurele ieșiri publice? Câte o conferință rară, urmată de o vacanță scumpă și o fotografie rigidă.

Acum nu-l mai vrea nimeni. Nici măcar PNL-ul, care s-a rușinat de „proiectul prezidențial” cu care s-a mândrit. A fost o unealtă, nimic mai mult. O fațadă luxoasă în spatele căreia s-a derulat cel mai sinistru episod al tranziției românești: acela în care speranța a fost înlocuită cu dispreț.

Klaus Iohannis nu mai e nicăieri. Nici n-ar trebui să fie. Cortina a căzut. Și în sală n-a aplaudat nimeni.