România, captivă într-un experiment de vasalitate modernă: guvernele de la București, executanții unei colonii fără infrastructură, fără industrie, fără viitor
În ultimul deceniu, România nu a fost guvernată – a fost administrată. Nu a fost condusă în interesul propriu, ci dirijată în interesul altora. Sub mandatele succesive ale partidelor PSD, PNL, USR și UDMR, țara noastră a fost transformată dintr-un stat cu potențial într-o platformă de exploatare economică și politică, un stat satelit în care comenzile vin din afară, iar obediența este regula nescrisă a supraviețuirii politice.
Suntem, în esență, o colonie de gradul doi. Nici măcar coloniile clasice nu ajunseseră în halul ăsta: primeau drumuri, căi ferate, spitale, infrastructură – România, în schimb, primește directive, impuneri fiscale și blocaje legislative. De ani de zile, clasa politică locală nu mai lucrează pentru poporul român, ci pentru validarea externă, indiferent de costurile interne.
Distrugere cu pretextul „reformei”
Tot ce a fost strategic a fost vândut, închis sau demolat: fabrici, rafinării, combinate, șantiere navale, rețele de irigații, exploatări miniere. Politicienii ne-au spus că e „reformă”. În realitate, a fost o lichidare planificată. În loc de independență energetică, am ajuns complet dependenți de importuri. În loc de hrană produsă acasă, am devenit cimitirul Europei pentru alimente procesate, congelate și tratate chimic. Iar în loc de industrie autohtonă, avem mall-uri și call-center-uri.
Românii, doar piese de schimb pe piața muncii europene
România a devenit sursa ideală de forță de muncă ieftină pentru economiile din Vest. Peste 4 milioane de români au plecat la muncă în străinătate, în timp ce guvernele de la București le închid școlile din satele de baștină și transformă spitalele în ruine. Statul român nu doar că nu creează locuri de muncă bine plătite, dar nici nu-i mai păstrează pe cei rămași. Cei care rezistă sunt storși de taxe și umiliți de birocrație.
UE ne cere austeritate, dar cereștele rămân pline
România contribuie anual cu miliarde de euro la bugetul Uniunii Europene. Ce primește în schimb? Nu investiții durabile sau proiecte strategice, ci recomandări de austeritate, înghețări de salarii, plafonări de pensii, tăieri de beneficii sociale. Suntem obligați să ne alinăm politicilor europene, dar fără să beneficiem de drepturi egale sau protecții reale. Când e vorba de sacrificii, România e prima pe listă. Când vine vorba de beneficii, e lăsată la coadă.
Administrație de coloniști, nu de lideri
Clasa politică actuală nu mai lucrează pentru cetățeanul român. Nu mai are viziune, curaj sau voință. E formată din gestionari ai declinului, nu lideri ai reconstrucției. Nu mai apără suveranitatea economică, nu mai sprijină fermierii, nu mai încurajează inovația autohtonă. Execută ordine, justifică lipsuri și încurajează dependența. Nu este o simplă trădare – este o abandonare sistematică a interesului național, cu tot cu semnătură și antet oficial.
România – țară plătitoare, fără drepturi, fără voce
Astăzi, România este o națiune în genunchi. Nu avem infrastructură modernă, nu avem industrie competitivă, nu avem un sistem de educație sau sănătate funcțional. Avem doar obligații externe, datorii tot mai mari și lideri care își măsoară succesul în cât de bine sunt apreciați la Bruxelles, nu în cât de bine o duc cetățenii de acasă.
Românii nu mai pot fi mințiți la nesfârșit. Nu poți construi o Europă a valorilor pe spatele unei Românii jefuite. Nu poți cere unitate, dar să livrezi dispreț. România merită mai mult decât să fie o simplă piață de consum și un exportator de brațe de muncă.
Aceasta nu este integrare. Este subordonare. Nu este colaborare. Este exploatare. Iar dacă nu schimbăm direcția, vom deveni curând doar o amintire geografică pe o hartă trasată de alții.
