În timp ce capitalele europene gândesc politici fiscale pe termen lung și investesc în reforme structurale, Bucureștiul merge pe scurtătura cea mai comodă și, totodată, cea mai dăunătoare: creșterea TVA. Este dovada clară că politica economică românească rămâne captivă într-un cerc vicios – al lipsei de curaj, de viziune și de responsabilitate.
În Uniunea Europeană, state cu deficite bugetare comparabile sau chiar mai mari decât cel al României aleg reforme autentice. Belgia, Polonia și Malta sunt doar trei exemple care arată că se poate: consolidare fiscală fără a lovi în consumatori, fără a distruge puterea de cumpărare și fără a adânci prăpastia socială.
Belgia: Reformă în loc de panică fiscală
Cu un deficit prognozat de 5,4% în 2025, Belgia a refuzat să scumpească generalizat viața prin creșterea TVA. În schimb, autoritățile au pus în mișcare un plan coerent de ajustare: reducerea cheltuielilor inutile, reformarea pensiilor, scurtarea perioadelor de șomaj și taxarea progresivă a capitalului. TVA-ul rămâne neatins – un semnal clar că statul nu vrea să își sacrifice cetățenii în numele comodității administrative.
Polonia: Prudență fiscală cu protecție socială
Guvernul de la Varșovia țintește o reducere treptată a deficitului – fără panică, fără măsuri șoc. În locul creșterii TVA, polonezii au preferat să ajusteze accizele și să introducă impozite specifice pentru marile companii. Un model de echilibru între nevoile bugetului și protejarea coșului zilnic al cetățeanului.
Malta: Modelul uman al consolidării bugetare
Poate cel mai spectaculos contrast vine din Malta, unde guvernul a anunțat nu taxe mai mari, ci facilități pentru cetățeni: TVA zero pentru produse medicale, scutiri pentru familii, sprijin pentru micii antreprenori. În timp ce România taie, Malta investește. În timp ce noi impozităm consumul, ei protejează veniturile mici.
România: Soluția leneșă și periculoasă a majorării TVA
Și acum, privirea spre București. Cu o colectare fiscală printre cele mai slabe din UE, cu un aparat public supradimensionat și cu un sistem de pensii inechitabil, România alege cea mai ușoară și regresivă soluție: mărirea TVA. O decizie care lovește exact în cei mai vulnerabili – familii cu venituri modeste, antreprenori locali, mediul privat deja sufocat de scumpiri și haos legislativ.
În loc să reformeze cheltuielile de stat, să eficientizeze colectarea sau să simplifice birocrația, guvernul preferă să transfere nota de plată către populație. Și face asta fără o dezbatere reală, fără un plan de reformă coerent și fără vreo încercare de a învăța de la vecini.
O țară care refuză să se inspire
România devine astfel un caz aparte în Uniunea Europeană – nu pentru că are un deficit greu de gestionat, ci pentru că refuză să îl gestioneze cu inteligență și responsabilitate. Într-o Europă care reformează cu gândul la viitor, România se afundă într-un prezent dominat de măsuri de avarie și decizii grăbite.
Diferența dintre cele două Europe nu mai este una de resurse – ci de voință. Iar în România, voința politică pare să fi rămas prizoniera unui calcul simplist: când nu știi ce să faci, taxezi mai mult.
