13 septembrie: 83 de ani de la masacrul de la Ip 157 de români au fost uciși de armata lui Horthy

Masacrul din Ip se înscrie în seria masacrelor antiromânești desfășurate pe teritoriul Transilvaniei de Nord în toamna anului 1940. În noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940 trupe maghiare ce făceau parte din armata de ocupație cantonată în orașul Șimleul Silvaniei, împreună cu localnici maghiari și cu membri ai organizației Straja națiunii („Nemzetőrség”) au ucis 157 de localnici români și un copil înaintea nașterii sale.

Ip este o localitate din județul Sălaj, aflată la 45 km de orașul Zalău.

După 1983, în comuna Ip a fost ridicat un monument în memoria victimelor pogromului horthyst, iar Armata Română a realizat un film pentru Televiziunea Română. În anul 1995, Ip a fost declarat comună martir. În fiecare an, sătenii îi comemorează pe cei uciși în masacru la monumentul din localitate dedicat acestora.

Sub pretextul răzbunării a doi militari unguri morți într-o explozie în comuna Ip la 7 septembrie 1940, cu ocazia trecerii trupelor prin localitate, locotenentul Vasvári Zoltán din armata horthystă părăsește în ziua de 13 septembrie 1940 localitatea Nușfalău unde se afla cantonat, îndreptându-se cu compania sa spre comuna Ip. Motivarea uciderii celor 157 de localnici este una fictivă, explozia producându-se din cauza unui defect de ambalaj al muniției, dovadă fiind faptul că cei patru români arestați au fost eliberați după aproximativ o lună.

Ceea ce s-a petrecut în acea tragică noapte a fost povestit de puținii supraviețuitori ai masacrului, mare parte dintre ei fiind, la acea vreme, copii. Gavril Butcovan, rămas în viață până în 2010, avea atunci 16 ani. Într-o înregistrare făcută înainte de trecerea lui în neființă, de Direcția Județeană pentru Cultură, bătrânul povestește, prin prisma propriei sale experiențe, ce s-a întâmplat în acea noapte fatidică în localitatea sălăjeană Ip.

„Era ora 11 noaptea când a intrat compania în sat, iar comandantul Vasvári Zoltán a făcut un scenariu: a dat la doi civili două pistoale și le-a spus că atunci când vor vedea că se apropie compania să tragă în aer. Așa au făcut, iar când s-au auzit focurile, comandantul le-a zis soldaților: «Atenție, companie! Valahii trag în voi!» Compania s-a adăpostit și s-a culcat la pământ, iar după câteva secunde le-a ordonat soldaților să se încoloneze și să meargă în curtea școlii, unde erau douăzeci și ceva de cetățeni maghiari, în frunte cu preotul reformat și cu învățătorul. «Ce se va întâmpla dacă Ardealul va fi dat cândva înapoi României?», l-au întrebat ei pe locotenent. «Veți primi replica!», le-a spus el. Cetățenii au spus că nu sunt de acord, așa că locotenentul a spus «Hai să-i executăm pe toți!». Cetățenii s-au ridicat în picioare și au aplaudat”, povestea Gavril Butcovan.
Împărțiți în mai multe echipe, din care făceau parte și localnici maghiari care știau unde locuiesc românii, soldații maghiari și-au început misiunea de exterminare în jurul orei 3 noaptea. Bătrânul povestește cum, în momentul în care au ajuns la casa lor, i-au chemat pe toți afară. Au rămas în casă doar doi frați mai mici, care dormeau într-o cameră separată, și o surioară de 11 luni, care a rămas în leagăn. I-au aliniat pe toți în curte și au început să tragă. Primul a căzut tatăl său.

„După ce ne-au executat pe toți, ne-au căutat pe fiecare cu lanterna să vadă dacă mai respirăm. Care mai mișca, era împușcat până nu mai mișca deloc. Când au ajuns la mine, eu eram cu fața în jos. Unul dintre ei a zis: «Ia veniți și mai trageți niște gloanțe în ăsta!» Soldatul a venit și a tras încă cinci gloanțe”, povestește el. Șansa lui Gavril Butcovan a fost că gloanțele nu i-au atins zonele vitale ale corpului, dar și că a avut inspirația să rămână în țărână, nemișcat, până dimineața la ora 8.00.

Din familia sa, care număra opt membri, patru au supraviețuit, în mod miraculos, masacrului: el, mama sa și cei doi frați mai mici din cealaltă cameră. Au pierit, însă, în acea noapte, tatăl său, doi frați, dar și surioara de 11 luni, sfârtecată cu baionetele în leagăn. Micuța nu a fost cea mai tânără victimă a soldaților criminali. Gavril Butcovan povestește cum aceștia au scos cu baioneta pruncul încă nenăscut din pâncetele unei femei, aflată în chinurile facerii.

„Lontea Gheorghe Lontea Ana aveau 38, respectiv de 31 de ani. În acea noapte, femeii i-a venit sorocul. Soțul ei s-a dus după moașă, dar a fost oprit de o echipă, care l-au adus acasă unde au despicat burta femeii cu o baionetă, au scos copilul și au dat cu el de pereți, ca și cu o minge, până a murit”, povestește acesta.

Profesorul Nicolae Pop spune că astfel de asasinate au avut loc și la Nușfalău, unde au fost împușcate șapte persoane, la Cerișa – 17, la Zalău – 10, la Halmășd – două, la Cerișa – trei, în pădurea Camărului – patru, iar în cealaltă localitate martir a Sălajului, Treznea, 87. Cei mai mulți români și-au pierdut viața în acele vremuri tulburi la Ip, unde au fost măcelărite 157 de persoane.

Pentru aceste crime și pentru celelalte săvârșite în Transilvania de Nord în acea perioadă, Tribunalul Poporului de la Cluj a condamnat 481 de persoane, dintre care 100 au fost condamnate la moarte, iar 163 la detenție pe viață. Majoritatea au fost judecați și condamnați în lipsă și nu și-au ispășit niciodată pedeapsa.