Important

Vladimir Putin explică de ce a început războiul din Ucraina

”Mulți susțin acum că Rusia încalcă dreptul internațional. Eu cred că acest lucru nu corespunde deloc realității”, a declarat președintele Vladimir Putin, răspunzând la întrbările în plenul Forumului Economic Estic de la Vladivostok.

El a explicat și de ce a început războiul din Ucraina.

”Cine a început războiul din Irak fără nici o aprobare din partea Organizației Națiunilor Unite? Cine a distrus Iugoslavia sub pretexte aparent credibile? Cine a făcut asta? Cine a declanșat un război în centrul Europei, bombardând Belgradul? Nimeni nu a amintit atunci despre principiile dreptului internațional.

Vă prezint o înlănțuire simplă legată de dreptul internațional și de legitimitatea acțiunilor noastre.

Carta Organizației Națiunilor Unite vorbește despre dreptul națiunilor la autodeterminare. În timpul crizei din Kosovo, Curtea Internațională de Justiție a ONU a adoptat o hotărâre conform căreia, dacă o parte a unui teritoriu, o parte a unei țări vrea să-și proclame independența, această parte nu este obligată să ceară permisiunea guvernului central al țării sale. Asta referitor la Kosovo.

De ce nu se aplică același lucru în cazul Republicii Donețk și a Luganskului? Este același lucru. Dacă ele au acest drept – iar ele îl au în conformitate cu Carta ONU și cu dreptul la autodeterminare, ele și-au anunțat independența respectând acest drept. Au dreptul din punctul de vedere al dreptului și al Cartei ONU? Au, iar acest drept este confirmat de hotărârea corespunzătoare a Curții de Justiție a ONU în privința Kosovo. Există un precedent.

Dacă ele au acest drept și l-au exercitat, avem noi și orice altă țară dreptul să le recunoaștem? Avem. Și le-am recunoscut. Dacă noi le recunoaștem, putem încheia cu ele un tratat internațional de prietenie, colaborare și ajutor reciproc? Firește că putem. Am încheiat. Acest tratat a fost ratificat de parlamentul Federației Rusiei și de parlamentele lor, iar acolo o serie de obligațiuni revin părții ruse: acordarea de ajutor inclusiv în caz de agresiune.

În acest caz, agresiunea vine din partea regimului de la Kiev, care, de fapt, este nelegitim, pentru că la baza lui se află o lovitură de stat ca sursă primară a puterii de astăzi din Ucraina.

Asta am și făcut. Este conform Cartei ONU? Este conform. Există acolo articolul 51 al Cartei ONU, unde se vorbește despre apărare și autoapărare. Noi, ca parte a acestui tratat suntem obligați în conformitate cu acest punct, cu acest articol din Carta ONU, să oferim ajutor aliaților noștri. Asta și facem.

Iată o înlănțuire simplă și o logică în deplină concordanță cu dreptul internațional. Și cam atât. Unde mai este aceeași situație, să zicem, în Irak? S-au apucat, i-au dat în cap, au făcut praf țara. Același lucru și în Libia – au făcut praf și Libia. Unde este dreptul internațional? Nu este.

Toți înțeleg, cei care fac acest lucru, că nu este în conformitate cu dreptul internațional. De aceea și vorbesc despre niște reguli inventate. Despre ce reguli vorbim? Ce au inventat ei așa extraordinar? De unde au scos regulile astea? Să trăiască singuri după ele.”

Related Articles

Back to top button