Ucrainenii atenționați să o lase mai ușor cu euforia: Au repurtat o victorie frumoasă, dar Estul și Vestul sunt încă ocupate de ruși.
De miercuri până duminică, rușii au pierdut cel puțin 338 de echipamente militare precum avioane de luptă, tancuri și camioane, care au fost distruse, avariate sau capturate, potrivit unei analize realizate de jurnalistul CNN Brad Lendon, care citează blogul Oryx.
Comandantul suprem al armatei Ucrainei a susținut duminică că peste 3.000 de kilometri pătrați de teritoriu au fost recuperați de forțele țării sale de la începutul lunii septembrie. Doar „de miercuri, Ucraina a recucerit un teritoriu de cel puțin două ori mai mare decât Marea Londra”, a declarat luni Ministerul britanic al Apărării.
Rapoartele ucrainene arată că trupele lui Putin fug spre est, spre granița cu Rusia, cu orice mijloc de transport pe care îl pot găsi, chiar și cu mașini ale civililor din zonele capturate de la începutul războiului în februarie.
În urma lor, ei lasă echipamentele de război distruse care, de când a început așa-numita „operațiune militară specială” a lui Putin, nu se mai ridică la nivelul unei mari puteri a lumii.
Și fără o intervenție drastică și potențial neconvențională din partea lui Putin, victoriile ucrainene probabil se vor înmulți, spun analiștii.
Multe dintre problemele Rusiei – conducere slabă și inflexibilă, moralul scăzut al trupelor, logistică inadecvată, afectate de probleme de întreținere – au fost evidente încă de la începutul războiului cu mai bine de șapte luni în urmă.
Inclusiv tancurile care erau pradă ușoară pentru trupele terestre ucrainene și camioanele care nu aveau cauciucurile potrivite pentru a traversa terenurile Ucrainei – au fost rapid distruse de tacticile nepotrivite ale atacului plănuit de Putin.
Spre exemplu, convoiul blindat lung de aproximativ 64 km, format din tancuri, camioane de aprovizionare şi trupe, care se îndreapta pe 1 martie spre capitala Ucraineană, a fost distrus de forțele ucrainene.
Potrivit unor rapoarte, pe măsură ce acel convoi s-a blocat, trupele ruse aveau probleme morale semnificative – unii nici măcar nu știau că se află în Ucraina sau, dacă cunoșteau acest aspect, nu știau de ce se aflau acolo. Pe măsură ce luptele s-au intensificat, forțele ucrainene au vizat conducerea rusă, ucigând generali și colonei care ar fi fost de așteptat să mobilizeze forțele ruse.
Potrivit sursei citate, cu siguranță, rușii aveau nevoie de o conducere mai puternică dacă trebuie să fie crezute relatările despre dificultățile trupelor.
Pavel Filatyev, un parașutist rus care a luptat pentru capturarea de către armata sa a orașului ucrainean Herson la începutul războiului, a declarat luna trecută pentru CNN că unității sale nu aveau nici măcar elementele de bază în timpul acelei operațiuni.
„La câteva zile după ce am încercuit Hersonul, mulți dintre noi nu mai aveam mâncare, apă sau saci de dormit”, a spus el. „Pentru că era foarte frig noaptea, nici nu am putut dormi. Căutam niște gunoaie, niște cârpe, doar ca să ne înfășurăm pentru a ne încălzi.”
Iar armamentul lor era sub orice standard, a spus el.
„Toate armele noastre sunt din vremurile Afganistanului”, unde forțele ruse au luptat între 1979 și 1989, a spus el.
Impactul donațiilor de arme occidentale
Între timp, armele occidentale au ajuns în Ucraina. HIMARS-urile pot trage rachete foarte precise către ținte aflate la aproximativ 70 până la 80 de kilometri distanță și apoi se pot mișca rapid pentru a evita orice contralovitură.
Ucraina le-a folosit cu efect devastator asupra liniilor de aprovizionare rusești, depozitelor de muniție și posturilor de comandă.
„Forțele armate ale Ucrainei au folosit HIMARS și alte sisteme occidentale pentru a ataca liniile de comunicație terestre rusești în Harkov și Herson, creând condiții pentru succesul acestei operațiuni”, a precizat duminică Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).
Loviturile făcute de HIMARS, desfășurate din Ucraina pe liniile de aprovizionare rusești, au fost necruțătoare, potrivit analiștilor occidentali.
„Artileria ucraineană cu rază lungă de acțiune lovește acum probabil punctele de trecere ale râului Nipro atât de des încât Rusia nu poate efectua reparații la podurile rutiere deteriorate”, a declarat luni Ministerul britanic al Apărării.
Trent Telenko, un fost auditor de control al calității pentru Agenția de Management al Contractelor de Apărare din SUA, care a studiat logistica rusă, a declarat că forțele ucrainene au folosit rachete de precizie trase de HIMARS pentru a elimina depozitele mari de arme rusești din apropierea căilor ferate aflate în spatele liniei frontului.
Aceasta a însemnat că Rusia a trebuit să folosească camioanele pentru a tranmite sistemele de artilerie și muniția în depozite mai mici, ceea ce face mai dificilă distribuirea, a spus Telenko. Când Ucraina și-a început contraofensiva fulgerătoare, Rusia nu a putut reacționa rapid, deoarece artileria sa era atât de dispersată, a spus el.
Săptămâna trecută, Rusia și-a redistribuit forțele în sud pentru a-și consolida rândurile înaintea unei contraofensive ucrainene în regiunea Herson, potrivit oficialilor ucraineni.
Asta a deschis ușa forțelor ucrainene să atace mai în nord.
„Discuția îndelungată a Kievului și apoi anunțul unei operațiuni de contraofensivă vizând regiunea Herson au atras trupe rusești substanțiale departe de sectoarele asupra cărora forțele ucrainene au efectuat atacuri decisive în ultimele zile”, a spus ISW.
Retragerea rapidă a Rusiei a permis Ucrainei să captureze arme, muniții, combustibil și provizii rusești în acele zone, a spus Telenko, adăugând că acele camioane și trenuri rusești vor permite Kievului să-și continuie avansurile.
De asemenea, analiştii au remarcat lipsa sprijinului aerian rusesc.
Richard Hooker Jr., director al Consiliului Naţional de Securitate al SUA pentru Europa, a declarat luna trecută că Ucraina a îmbinat o forță de sisteme antiaeriene mai vechi aflate deja în inventar cu provizii de echipamente americane și germane și „a distrus în mare parte forța aeriană rusă”.
Iar eșecurile rusești sunt vor duce la și mai multe probleme în viitor, o spirală de înfrângeri care poate depăși capacitatea Moscovei de a se opri.
Mick Ryan, membru adjunct la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale și fost general al armatei australiane, îl numește „eșec în cascadă” într-o postare pe Twitter. „Fiecare pierdere și retragere de pe câmpul de luptă duce la un eșec suplimentar”, a spus el.
Pe măsură ce forțele ruse se retrag, va fi aproape imposibil pentru Kremlin să îi împiedice să nu răspândească această inmformație în rândul forțelor sale și chiar la rudele lor de acasă.
Teritoriul pe care Rusia l-a capturat în Ucraina pe parcursul a șapte luni, cu costul a zeci de mii de victime rusești, s-a pierdut într-o săptămână. Iar generalii Rusiei se pare că nu au un răspuns imediat.
Chiar și atunci când forțele lui Putin înaintau, acele progrese au fost lente și măcinate. Și la începutul războiului, apărătorii Ucrainei nu au fugit niciodată așa cum au făcut trupele ruse în ultima săptămână.
„Încrederea deja limitată pe care trupele desfășurate o au în conducerea militară înaltă a Rusiei este probabil să se deterioreze și mai mult”, a declarat luni Ministerul britanic al Apărării.
Raportul ministerului spunea că atacurile ucrainene au îngreunat misiunea Rusiei privind înlocuirea trupelor sale de pe linia frontului.
Marea întrebare este dacă Rusia are trupe proaspăt antrenate pentru a merge mai departe.
În iulie, Rusia a lansat un apel în rândul populației având nevoie de mai mult de 30.000 de voluntari care să se alăture în luptele din Ucraina. Dar Kateryna Stepanenko, un cercetător rus la ISW, a spus că acești noi recruți probabil că nu ar fi de prea mare ajutor pe câmpul de luptă, deoarece nu este suficient timp pentru a-i antrena.
De exemplu, pregătirea unui echipaj de tanc poate dura de la câteva luni până la peste un an, spun experții.
„Este puțin probabil ca antrenamentul pe termen scurt să transforme voluntarii fără experiență anterioară în soldați eficienți în orice unitate”, a spus Stepanenko.
Și nici echipamentele rusești distruse, deteriorate sau abandonate pe câmpul de luptă în ultimele zile nu vor fi nici ele ușor de înlocuit.
Moscova își păstrează capacitatea de producție, dar nu are cele mai bune componente pentru ceea ce ar putea produce, a spus Jakub Janovsky, un analist militar care contribuie la blogul Oryx.
„Din cauza sancțiunilor, ar putea fi nevoiți să înlocuiască senzorii și electronicele cu alternative inferioare – iar cantitatea pe care o pot produce în termen scurt este o fracțiune din ceea ce pierd”, a spus el.
Dar Ryan, fostul general australian, rămâne precaut.
„Este prea devreme să vorbim în termeni prea triumfători. Rușii au încă capacitatea de a răspunde. Sudul și estul sunt încă ocupate de ruși. Ucrainenii au câștigat o victorie semnificativă, dar mai este un război de câștigat”, a scris el pe Twitter.