Top 10 metode prin care corporațiile își apără interesele în România – Statul e slab, iar „investitorii strategici” fac legea

România e tratată de marile corporații nu ca o parteneră economică, ci ca o resursă ieftină de forță de muncă, materii prime și profituri neimpozitate. Cu complicitatea unui stat slab și adesea obedient, multinaționalele își consolidează poziția și își impun regulile. Iată cele mai comune 10 metode prin care își asigură controlul și influența – în timp ce interesul românului de rând e ultimul pe listă.

1. Lobby la vârf și influență politică

Marile corporații nu lasă nimic la voia întâmplării. Angajează firme de lobby și consultanți cu conexiuni adânci în politică, astfel încât orice lege să fie croită pe măsura intereselor lor. Codul fiscal? Legea muncii? Sunt ajustate subtil și „tehnocrat” ca să nu deranjeze investitorii „strategici”.

2. Contracte preferențiale cu statul

Prin PNRR, prin achiziții publice sau prin parteneriate „strategice”, corporațiile reușesc să primească contracte grase, fără prea multă concurență reală. Uneori, chiar statul e cel care le cere favoruri, nu invers.

3. Evaziune fiscală „legală” prin optimizare

Nu vorbim de evaziune clasică, ci de „optimizare fiscală” – un eufemism pentru evitarea taxelor. Profitul este relocat în alte țări, impozitul pe venit dispare, iar România rămâne cu… salariile minime.

4. Colonizarea pieței locale

Prin prețuri de dumping și putere financiară uriașă, multinaționalele distrug concurența românească. Odată eliminat competitorul local, pot ridica prețurile liniștite. Asta nu mai e piață liberă, e monopol mascat.

5. Controlul presei prin publicitate

Zeci de milioane de euro sunt direcționate anual către mass-media pentru campanii „pozitive”. Așa se explică de ce rar apar investigații serioase despre corporații în presa mainstream. Cui îi pasă de interesul public, dacă vin banii la timp?

6. Presiune pe legislația muncii

Ori de câte ori se discută majorarea salariului minim, creșterea taxelor pe dividende sau reducerea programului de muncă, lobby-ul corporatist intră în acțiune. „Vom închide fabrica!”, amenință, iar guvernul cedează.

7. Plângeri la Comisia Europeană

Când România încearcă timid să taxeze profiturile sau să reglementeze piețele, corporațiile trimit imediat plângeri la Bruxelles. Sub pretextul „discriminării”, transformă orice inițiativă în ilegalitate europeană.

8. Blocarea inovației românești

Prin achiziții de start-upuri sau presiuni pe lanțul de distribuție, multinaționalele se asigură că firmele românești nu pot crește prea mult. Ori sunt absorbite, ori marginalizate. În joc nu e competiția, ci dominația.

9. Speculă imobiliară mascată

Multe corporații nu fac profit din activitatea principală, ci din terenuri, clădiri și spații comerciale. Se transformă în dezvoltatori imobiliari, dar fără să plătească taxele aferente. Statul? Absent, ca de obicei.

10. Externalizarea responsabilității sociale

Când apar scandaluri – poluare, accidente de muncă, concedieri masive – corporațiile pasează vina subcontractorilor. Imaginea trebuie salvată, iar vinovații „nu mai lucrează cu noi”. O spălare pe mâini perfectă.

În timp ce guvernul cere „solidaritate fiscală” de la firmele mici și mărește TVA la produsele de bază, marile companii își păzesc profiturile cu armate de avocați și contabili. România nu e o economie liberă, ci o piață controlată de interese mari. Nu pentru că n-ar exista soluții, ci pentru că lipsește voința. Și, mai ales, curajul.