Tánczos Barna își bate joc de români: „Creșterea de taxe era necesară”
Tánczos Barna, ministrul finanțelor din partea UDMR, a provocat indignare cu o declarație sfidătoare privind majorarea taxelor. „Creșterea era necesară”, a spus acesta, justificând astfel măsuri care lovesc direct în antreprenori și cetățeni, deja afectați de o economie instabilă și scumpiri în lanț.
Adrian Axinia, vicepreședinte AUR și șeful delegației partidului în Parlamentul European, a criticat dur poziția ministrului finanțelor. „Tánczos Barna își bate joc de români cu aceste declarații. Creșterea taxelor nu este o soluție, ci un atac direct la adresa antreprenorilor, care sunt motorul economiei. În loc să reducă risipa din administrația publică și să elimine pensiile speciale, guvernul preferă să stoarcă bani de la cei care muncesc din greu.”
Axinia a subliniat că măsurile fiscale promovate de guvernul PSD-PNL-UDMR vor duce la falimente, pierderi de locuri de muncă și o scădere dramatică a încrederii în economie. „Această guvernare demonstrează că nu are nicio viziune economică. Nu poți ține 18 milioane de cetățeni pe umerii a doar 5 milioane de angajați. Este nevoie să creștem producția, să oferim salarii mai bune și să aducem românii înapoi acasă. Asta este soluția, nu taxe mai mari care sufocă economia.”
Criticile lui Axinia reflectă nemulțumirea tot mai mare din rândul cetățenilor, iar protestele care au loc în toată țara arată că românii nu mai acceptă acest dispreț față de munca lor. România nu poate progresa cu o politică fiscală care distruge ceea ce ar trebui să construiască.