Comisia Europeană forțează reforma în agricultură: interdicția vânzării sub cost stârnește controverse
Comisia Europeană se pregătește să arunce o nouă „bombă legislativă” pe piața agroalimentară: interzicerea vânzării produselor agricole sub costul de producție. O idee promovată ca măsură de protecție pentru fermieri, dar care, potrivit criticilor, ar putea sfârși prin a destabiliza întregul sistem de distribuție și comerț alimentar din UE.
Anunțul a fost făcut de șeful politicilor agricole europene, Christophe Hansen, care a promis revizuirea Directivei privind practicile comerciale neloiale (UTP). Deși consultările oficiale sunt programate pentru toamnă, iar o propunere legislativă ar veni abia peste un an, reacțiile deja încing spiritele la Bruxelles.
Pe de o parte, asociațiile de fermieri văd în măsură o șansă de a opri cursa spre prețuri rușinos de mici, în care producătorii ies mereu în pierdere. Pe de altă parte, retailul european trage semnalul de alarmă: măsura ar putea sufoca competiția, ar crește birocrația și ar aduce avantaje disproporționate pentru unele state membre.
Eurocommerce – principalul lobby al supermarketurilor din UE – acuză Comisia că „trage concluzii înainte de evaluare”, referindu-se la analiza în curs a directivei actuale, care va fi gata abia în noiembrie. Mai grav, spun unii observatori, Bruxelles-ul riscă să stabilească reguli unice pentru piețe complet diferite, fără să țină cont de specificul național.
Deja, unele țări – precum Franța, Belgia sau Spania – au adoptat măsuri similare. Dar acolo, reglementările au venit la pachet cu haos juridic, dispute între comercianți și producători, și o birocratizare excesivă a relațiilor contractuale.
Iar la nivel european, consensul lipsește. Discuțiile recente din Comitetul Special pentru Agricultură au arătat că statele membre nu se pot pune de acord nici măcar asupra principiului, cu atât mai puțin asupra detaliilor tehnice.
În paralel, Parlamentul European și Consiliul UE lucrează la o întărire accelerată a directivei UTP. Dar soluția pare să meargă spre o variantă rigidă și uniformă, dificil de aplicat în mod echitabil în cele 27 de state membre. Specialiștii avertizează: în loc să reducă inechitățile din lanțul alimentar, Comisia riscă să provoace dezechilibre noi, să reducă oferta, să crească prețurile la raft și să încarce fermierii cu noi obligații administrative.
Cu alte cuvinte, o idee născută pentru a ajuta agricultorii ar putea, în practică, să le complice și mai mult viața – și să transforme o problemă economică într-un conflict politic de proporții europene.





