Deputata AUR Dumitrina Mitrea denunță „iresponsabilitatea” în gestionarea Termocentralei de la Iernut: „Un simbol al nepotismului şi al incompetenţei”
Deputata AUR Dumitrina Mitrea trage un semnal de alarmă privind situația gravă în care se află proiectul Termocentralei de la Iernut, un obiectiv strategic pentru siguranța energetică a României. Într-o declarație politică susținută recent în Parlament, aceasta a vorbit despre „iresponsabilitatea în gestionarea” acestui proiect și a cerut tragerea la răspundere a celor vinovați de întârzierile și pierderile majore provocate statului român.
„Mă adresez dumneavoastră cu o preocupare majoră legată de gestionarea iresponsabilă a Termocentralei de la Iernut, un obiectiv strategic pentru energia naţională, dar care, din păcate, s-a transformat într-un simbol al nepotismului şi al incompetenţei”, a afirmat Dumitrina Mitrea.
Parlamentara AUR, care a făcut parte din Comisia pentru industrii și servicii a Camerei Deputaților în mandatul anterior, a declarat că a urmărit îndeaproape derularea proiectului și a fost asigurată, la fața locului, că finalizarea va respecta termenul asumat de autorități.
„Am făcut vizite la termocentrală, unde totul părea să se desfăşoare conform graficelor şi am fost asiguraţi că termenul de punere în funcţiune va fi garantat 1 decembrie 2024.”
Totuși, realitatea este cu totul alta: proiectul, început cu intenția de a diversifica mixul energetic și a reduce costurile la energie pentru populație, este în continuare blocat și afectat de multiple nereguli.
„Finalizarea Termocentralei de la Iernut trebuia să aibă loc în 2019 (…), însă acest proiect a fost marcat de scandaluri, întârzieri, rezilieri de contracte şi pierderi financiare colosale pentru România.”
Dumitrina Mitrea acuză opacitatea licitațiilor, contractele dezavantajoase și lipsa de asumare din partea celor implicați:
„Licitaţiile s-au desfăşurat într-o atmosferă de opacitate, iar contractele au fost semnate cu condiţionări extrem de dezavantajoase pentru România. Nimeni nu răspunde pentru întârzieri, pentru greşeli, pentru incompetenţă. Nimeni!”
În acest context, AUR solicită inițierea unei anchete riguroase privind licitațiile și managementul proiectului, și cere ca cei responsabili să suporte consecințele legale și financiare.
„AUR solicită, cu fermitate, tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate (…). Este inacceptabil ca incompetenţa şi iresponsabilitatea să rămână nepedepsite. Este esenţial ca firma responsabilă de nefinalizarea acestui obiectiv să suporte consecinţele legale şi financiare potrivite.”
Deputata Dumitrina Mitrea a încheiat cu un apel pentru reformă și transparență în marile proiecte de infrastructură:
„Cerem o revizuire completă a procesului prin care a fost gestionat Proiectul Termocentralei de la Iernut, precum şi măsuri clare pentru a preveni repetarea acestor greşeli în viitor. AUR va continua să militeze pentru transparenţă, responsabilitate şi dezvoltare durabilă în sectorul energetic, în beneficiul cetăţenilor români.”