George Simion, apel pentru români în urma adoptării legii pentru prevenirea și combaterea discursului instigator la ură: “Pericol de dictatură!”
Liderul AUR, George Simion, a reacționat vehement miercuri, după ce Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege care pedepsește cu închisoare incitarea la ură și promovarea ideologiilor fasciste sau extremiste. Simion consideră că legea îl vizează direct pe Călin Georgescu și cere românilor să iasă în stradă pentru a protesta.
„O lege foarte periculoasă a trecut azi de Camera Deputaților: trei ani de închisoare dacă inciti la ură. Asta este pur subiectiv. Tot ce a făcut Călin Georgescu, motiv pentru care, injust, este chemat acum la parchet. Tot ce ați făcut fiecare dintre voi poate fi integrat într-un discurs de ură”, a afirmat George Simion într-un mesaj video postat pe Facebook.
Liderul AUR susține că legea amenință libertatea de exprimare și poate fi folosită abuziv împotriva vocilor critice. El a subliniat că parlamentarii AUR au votat împotriva proiectului și a lansat un apel la mobilizare:
“Mergem mai departe, toți parlamentarii AUR astăzi în Camera Deputaților au votat împotriva acestei legi. Suntem prea puțini aici, în Camera Deputaților, pentru a ne putea opune lor. Avem nevoie de presiune din partea societății civile, avem nevoie ca fiecare român din țară sau diaspora să se lupte cu mijloace legale, să-și exercite dreptul la liberă exprimare, inclusiv ieri, după anunțul prin care vom susține o listă românească, europeană, am fost demonizați în presa din țară și din străinătate. Televiziunile, în marea lor majoritate, fără Realitatea și cele mici poate, Nasul TV, sunt împotriva noastră. Ridicați-vă, români, pentru că aceste zile sunt decisive. Este timpul vostru acum.”
Ce prevede noua lege?
Proiectul de lege, inițiat de deputatul Silviu Vexler, președintele Federației Comunităților Evreiești din România, a fost adoptat cu 199 de voturi „pentru”, 99 „împotrivă” și 2 abțineri. Acesta aduce completări majore OUG 31/2002 și Legii 157/2018, vizând combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură.
Conform legii:
• Incitarea la ură națională, rasială sau religioasă va fi pedepsită cu închisoare de până la 3 ani.
• Distribuirea online de materiale rasiste, xenofobe sau antisemite atrage pedepse între 1 și 5 ani de închisoare.
• Negarea sau justificarea genocidului, a crimelor contra umanității, inclusiv a Holocaustului, se pedepsește cu închisoare între 6 luni și 3 ani.
• Promovarea cultului unor persoane condamnate pentru crime de război sau genocid este interzisă.
• Acordarea de nume de străzi, instituții sau locuri publice unor astfel de persoane devine ilegală.
Legea urmărește, potrivit inițiatorilor, să armonizeze legislația românească cu normele internaționale privind prevenirea și sancționarea infracțiunilor motivate de ură, în special în contextul amplificării acestora în mediul online.





