Am ratat șansa de a face dreptate – peste 1.000 de morți și nici un vinovat. Ion Iliescu a plecat fără să dea socoteală
Ion Iliescu a murit. Nu judecat, nu condamnat, nu tras la răspundere. Ci înmormântat cu onoruri, ca un „om de stat”, în timp ce peste 1.000 de victime ale Revoluției zac uitate, fără dreptate, fără adevăr. Este imaginea unui stat care își decorează călăii și uită de cei care au murit pentru libertate.
În decembrie 1989, oameni simpli au fost împușcați pe străzi. Tineri, părinți, copii — uciși în numele unui viitor pe care nu au apucat să-l vadă. Ce a urmat nu a fost eliberarea, ci o confiscare a speranței: Ceaușescu a fost executat într-un simulacru de proces, iar puterea a fost preluată de exact cei care făceau parte din vechea structură. Iliescu și ai lui nu au fost salvatorii națiunii, ci moștenitorii sistemului pe care l-au reciclat și redenumit.
Sub masca democrației, România a fost jefuită pas cu pas. Industrii distruse, resurse vândute pe nimic, pământuri pierdute. Totul s-a făcut sub privirea rece și calculată a celor care, la Revoluție, nu au luptat, ci au preluat controlul. Iar Iliescu a fost arhitectul acestui sistem opac, cinic, corupt din temelii.
Dosarul Revoluției a fost amânat, îngropat, golit de conținut. Martorii au murit, probele s-au evaporat, iar vinovații au fost protejați sistematic. Timpul a devenit scutul perfect. Astăzi, odată cu moartea lui Iliescu, România își închide ultima poartă spre adevăr. Nimeni nu va mai plăti pentru sutele de vieți curmate.
Suntem o țară care tace rușinos în fața propriilor traume. O țară care a lăsat ca sângele vărsat în ’89 să se usuce în uitare, în timp ce minciuna a fost ridicată la rang de politică oficială. Aceasta este, în fond, moștenirea lui Ion Iliescu: o Românie obosită, înșelată și fără dreptate.
