România privilegiilor: judecătorii români ies la pensie la 52 de ani cu sume colosale, în timp ce colegii lor germani muncesc până la 67 pentru mai puțin
Într-o țară în care spitalele se prăbușesc, școlile stau în frig iarna, iar milioane de pensionari abia își duc traiul dintr-o pensie de subzistență, magistrații români ies din sistem la doar 52 de ani, cu pensii speciale de peste 11.000 de lei. Un contrast strident față de Germania, unde judecătorii lucrează până aproape de 70 de ani pentru pensii mai mici și proporționale cu contribuțiile lor reale.
România pare să fi construit un sistem care nu răsplătește munca cinstită, ci fidelitatea față de un cerc închis de privilegiați. Judecătorii beneficiază de pensii care nu reflectă nici contribuția reală, nici performanța profesională, ci sunt calculate generos, raportându-se la ultimele salarii din sistem – adesea umflate și ele prin diverse sporuri.
Această anomalie socială sfidează orice logică. Un magistrat român se retrage din activitate la vârsta la care alții abia își consolidează cariera, încasând lunar o pensie comparabilă cu salariul unui medic primar sau profesor universitar cu zeci de ani în spate. Între timp, românii de rând, după o viață de muncă grea, se chinuie cu pensii de 1.500–2.000 de lei.
În Germania, lucrurile funcționează altfel. Judecătorii se pensionează la 65 sau 67 de ani, în funcție de anul nașterii, iar pensiile lor cresc treptat, proporțional cu vechimea. Un magistrat german câștigă la pensie aproximativ 2.200 de euro net, după o carieră întreagă în care fiecare an muncit adaugă o cotă fixă la pensie. Fără artificii. Fără portițe. Fără caste protejate.
Pe acest fundal, România arată ca o țară a inechității oficializate. Magistrații care decid soarta cetățenilor se plasează singuri deasupra lor, revendicând statuturi „speciale” în numele unei responsabilități pe care, în practică, nu întotdeauna o onorează. Dosare trenează cu anii, corupția e pasată dintr-un birou în altul, iar deciziile se iau uneori după criterii greu de explicat într-un stat de drept.
Aroganța sistemului a fost ilustrată perfect de președinta Consiliului Superior al Magistraturii, Elena Costache, care a declarat că o pensie de 11.000 de lei este „modestă”. Într-o țară cu milioane de oameni care abia supraviețuiesc, astfel de afirmații nu sunt doar revoltătoare, ci insultătoare.
Această situație arată limpede: în România, justiția nu e o putere în slujba cetățeanului, ci o castă închisă, care se autoprotejează și se autorecompensează. Iar diferența față de modelul german, bazat pe muncă, echitate și responsabilitate, nu face decât să sublinieze eșecul profund al sistemului nostru.
Atunci când magistrații devin privilegiați și nu garanți ai echității, nu mai putem vorbi despre un stat de drept, ci despre o societate în care puterea se apără pe sine, nu pe cei care o susțin cu taxe și muncă zilnică. România nu va deveni un stat corect atâta timp cât justiția va continua să funcționeze mai degrabă ca un club exclusivist, decât ca un pilon al democrației.
