Statul ungar va contribui la achiziţionarea companiei Vodafone Ungaria
Statul ungar va contribui la achiziţionarea companiei Vodafone Magyarország (Vodafone Ungaria), a anunţat Márton Nagy, ministrul ungar al Dezvoltării Economice, conform agenţiei ungare de presă MTI.
Potrivit comunicatului, după anul 2010, guvernele Ungariei au avut întotdeauna ca obiectiv să crească puternic cota de proprietate ungară în sectoarele de importanţă strategică naţională, iar dacă a fost posibil, să devină acţionari majoritari. Acest obiectiv guvernamental a fost deja atins în sectoarele bancar, energetic şi media, iar acum există o oportunitate pe piaţa telecomunicaţiilor, pentru ca o companie ungară in care statul deţine o parte din actiuni să devină un factor important.
În comunicat se arată că, în vederea acestui demers, Márton Nagy, ministrul ungar al Dezvoltării Economice, care exercită dreptul de proprietate, a solicitat companiei Corvinus Zrt. să achiziţioneze pachetul minoritar de acţiuni, respectiv 49%, al Vodafone Magyarország Távközlési Zrt. Ca un prim pas, a fost încheiat un acord preliminar fără caracter obligatoriu între Corvinus Zrt, Vodafone Europe BV şi 4iGNyrt.
De asemenea, documentul precizează că ministrul consideră că tranzacţia poate fi calificată ca fiind de importanţă strategică naţională în interes public şi, prin urmare, propune Guvernului ungar să ia o decizie în acest sens.
În urma finalizării cu succes a achiziţiei, vor fi asigurate toate condiţiile pentru crearea unei companii ungare aflată în proprietatea statului, lider de piaţă în sectorul telecomunicaţiilor din Ungaria, care va contribui la îmbunătăţirea competitivităţii ţării, răspunzând în acelaşi timp provocărilor digitale ale secolului al 21-lea şi furnizând servicii de înaltă calitate celor aproape 4 milioane de clienţi rezidenţiali şi corporativi, se mai arată în comunicatul ministrului ungar al Dezvoltării Economice.