Curierul RomânescEconomie

Sindicaliștii bat la ușa lui Nicușor Dan. Primul protest la Cotroceni

Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” a anunțat organizarea unui protest în fața Palatului Cotroceni joi, 12 iunie 2025, începând cu ora 11:00. Acțiunea vine ca reacție la ceea ce sindicaliștii consideră o lipsă de transparență a decidenților politici și o consultare inexistentă a societății civile.

Revendicări majore: echitate fiscală, stoparea austerității, Președinție activă

Protestatarii solicită o reformă fiscală echitabilă, măsuri care să stopeze austeritatea – „care lovesc în lucrători și cetățeni” – precum și o restructurare corectă a administrației publice, „nu prin tăieri, ci prin investiții în resursă umană”. De asemenea, cer reducerea subvențiilor și eliminarea privilegiilor pentru partide și parlamentari, și o Președinție activă, implicată în medierea conflictelor sociale și garantarea justiției sociale.

Într-un comunicat oficial, Cartel Alfa subliniază că „România se află într-o criză socială și economică profundă, iar răspunsul autorităților constă în măsuri de austeritate, în ciuda dovezilor clare că problema deficitului este în mod esențial determinată de incapacitatea de colectare și de un sistem fiscal retrograd”.

Servicii publice subfinanțate, administrație subdimensionată

Potrivit sindicaliștilor, România suferă de un subfinanțare cronică a serviciilor publice, iar aparatul bugetar este „subdimensionat, nu supradimensionat”. În plus, „tăierile de personal, blocarea angajărilor și reducerea și mai acută a finanțării serviciilor publice paralizează instituțiile, afectează cetățenii și subminează orice șansă de redresare durabilă”.

Critici directe la adresa guvernului și a politicii fiscale actuale

„Este inacceptabil ca politica fiscală a țării să fie dictată doar de mediul de afaceri și de grupuri de lobby interesate exclusiv de păstrarea profitului existent”, afirmă Cartel Alfa, care acuză guvernul că refuză să elaboreze o reformă fiscală împreună cu partenerii sociali. În schimb, susține măsuri care „vor sărăci și mai mult lucrătorii”.

Sindicaliștii atrag atenția că România are printre cele mai reduse taxe pe business din UE, în timp ce contribuția lucrătorilor la bugetul social „depășește cu mult 50%, ceea ce contravine standardelor internaționale ratificate de România”.

Mesaj direct către Președintele României

CNS Cartel Alfa cere șefului statului să își asume rolul constituțional de mediator între stat și societate, să reprezinte interesele tuturor cetățenilor, nu doar ale „privilegiaților”, și să inițieze un pact social pentru reconstrucția României, bazat pe „justiție socială, solidaritate și responsabilitate”.

De asemenea, organizația atrage atenția asupra problemelor din sectorul energetic și a necesității unei reforme reale, amintind că „inflația va eroda orice politică de echilibrare” dacă nu sunt luate măsuri concrete.

Concluzia sindicaliștilor: „Este despre viitorul nostru comun”

„Protestul din 12 iunie nu este doar despre salarii și condiții de muncă – este despre viitorul nostru comun. Este despre ce fel de societate vrem să construim: una a echității și demnității, sau una a sacrificiului unora pentru privilegiile altora? Împreună suntem mai puternici. Ne vedem în stradă!”, încheie Cartel Alfa.

Related Articles

Back to top button