Curierul Românesc

Silviu Predoiu: Alegeri anticipate parlamentare și prezidențiale sunt inevitabile. Critici dure la adresa lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan

Generalul (r) Silviu Predoiu, fost șef al Serviciului de Informații Externe și candidat la alegerile prezidențiale anterioare, susține că România se îndreaptă spre o resetare politică majoră. Într-un interviu acordat Aleph News, Predoiu afirmă că sunt șanse reale ca în perioada următoare să fie declanșate alegeri anticipate, atât parlamentare, cât și prezidențiale.

„Lucrurile merg într-o direcție în care e tot mai clar că actuala conducere nu poate livra schimbarea. Cred că vor avea loc alegeri anticipate, iar acest moment ar putea fi șansa unei noi clase politice să se afirme”, a declarat Predoiu.

Fostul director al SIE a fost extrem de critic la adresa președintelui Nicușor Dan, despre care spune că nu dă semne de implicare activă în conducerea statului. „Președintele a avut activitate doar șase zile într-o lună. A semnat patru decrete. E inacceptabil pentru cel mai înalt funcționar public din țară. Mandatul său a început cu o vacanță prelungită, iar această pasivitate transmite un semnal periculos societății”, a punctat Predoiu.

Criticile nu s-au oprit aici. Premierul Ilie Bolojan a fost și el vizat pentru lipsa de acțiuni concrete, în ciuda discursului reformist. „Se vorbește mult despre evaluarea funcționarilor publici. Dar reforma trebuie să înceapă de sus. Dacă primul funcționar al statului, adică președintele, nu își îndeplinește atribuțiile, la ce ne folosesc restul reformelor? E mai eficient să punem un consilier să semneze ce trebuie”, a ironizat Predoiu.

Declarațiile vin într-un moment de tensiuni și incertitudine politică, când tot mai mulți analiști vorbesc despre o posibilă repoziționare a partidelor și o schimbare de generație în politică.

Related Articles

Back to top button