Ilie Bolojan, lăudat ani la rând drept „reformatorul sistemului public”, pare să fi schimbat manualul reformei cu al fiscului. Sub pretextul responsabilității bugetare, fostul simbol al eficienței locale a ajuns acum să susțină exact ceea ce ar trebui să combată: majorarea taxelor în locul tăierii cheltuielilor inutile.
Aparatul de stat supradimensionat continuă să funcționeze nestingherit, cu structuri paralele, direcții inutile, funcționari fără atribuții clare și mii de posturi menținute doar pentru echilibrul de partid. În acest timp, soluția propusă? Nu restructurarea, nu eficientizarea, ci… biruri în plus pe spinarea celor care țin economia în viață: antreprenorii, angajații din privat, contribuabilii onești.
Aceasta este adevărata față a „reformei” propuse: statul gras rămâne neatins, în timp ce populația activă este forțată să acopere nota de plată a incompetenței și complicității politice. Sub masca unor măsuri tehnocrate se ascunde, de fapt, un refuz clar de a tulbura apele sistemului bugetar clientelar, care alimentează cariere politice și rețele de influență.
România are nevoie, acum mai mult ca oricând, de o reformă administrativă reală: reducerea drastică a birocrației, comasarea instituțiilor redundante, eliminarea sinecurilor și digitalizarea serviciilor publice. Reforma nu înseamnă doar să ceri mai mulți bani, ci să arăți cum faci mai mult cu mai puțin. Iar pentru asta e nevoie de curaj. De voință. De o ruptură reală de sistemul care te-a făcut mare.
Bolojan însă a ales alt drum: nu cel al reformatorului, ci al administratorului care nu deranjează. În loc să taie din grăsimea aparatului bugetar, preferă să stoarcă și ultima picătură de la sectorul privat. E o alegere politică, dar una la care cetățenii nu ar trebui să rămână indiferenți.
Adevărul e simplu: România nu poate avansa cu un stat obez, plătit de o economie slăbită. Iar cine nu înțelege asta, fie că se numește Bolojan sau altfel, nu face reformă. Face parte din problemă.
