Curierul Românesc

Senatorul AUR Corneliu Negru cere transparență în cheltuielile pentru diurne și indemnizații în companiile de stat

Senatorul AUR Corneliu Negru a adresat o interpelare miniștrilor Agriculturii și Energiei, solicitând informații clare privind cheltuielile pentru diurnele și sumele alocate membrilor consiliilor de conducere și administrare din companiile, autoritățile și instituțiile aflate în subordinea celor două ministere.

Într-un demers ce vizează transparența financiară și responsabilitatea față de cetățeni, senatorul AUR cere Guvernului să explice prin ce documente oficiale sunt justificate sumele alocate fiecărui membru din consiliile de conducere sau administrare ale entităților subordonate ministerelor.

Corneliu Negru menționează că această solicitare vizează toate entitățile aflate în subordinea ministerelor, fără excepție, pentru a asigura claritate și corectitudine în utilizarea fondurilor publice. Cetățenii români au dreptul să știe cum sunt cheltuiți banii publici. Este inadmisibil ca fondurile destinate dezvoltării agriculturii sau energiei să fie risipite pe indemnizații și diurne exagerate pentru funcționarii din consiliile de conducere ale instituțiilor de stat”.

Redăm mai jos întrebarea adresată de către senatorul AUR miniștrilor Sebastian Burduja (energie) și Florin Barbu (agricultură):

„În contextul transparenţei financiare şi al responsabilităţii faţă de cetăţeni, vă adresez următoarea întrebare: prin ce documente oficiale puteţi justifica sumele alocate fiecărui membru din consiliile de conducere/administrare ale companiilor, autorităţilor şi instituţiilor aflate în subordinea dumneavoastră?
Menţionez că mă refer la toate entităţile (companii, autorităţi, instituţii etc.) care au în componenţă consilii de conducere sau administrare.”

Related Articles

Back to top button