În multe colțuri ale țării, viața în satele românești înseamnă supraviețuire, nu trai decent. Drumuri de pământ, lipsa apei curente, canalizare inexistentă și școli în ruină — aceasta este realitatea dură din zeci de comune unde timpul pare să fi stat în loc. Sărăcia adâncă s-a transformat din excepție în normalitate.
În județe precum Vaslui, Teleorman, Botoșani sau Olt, mii de oameni trăiesc la limita subzistenței. Mulți nu au acces la servicii de bază, nu există locuri de muncă, iar tinerii pleacă masiv în străinătate, lăsând în urmă sate tot mai pustii.
„Oamenii de aici trăiesc cu 300–400 de lei pe lună. Trăim din ajutoare, nu avem investitori, iar agricultura abia ne ține în viață. Ne simțim uitați de statul român”, spune cu amărăciune un primar din județul Vaslui.
Și în sudul țării, situația nu este diferită. În satele din Teleorman, traiul zilnic depinde de munca la negru și de banii trimiși de rudele plecate în străinătate. „Elevii vin la școală fără ghiozdane, fără haine potrivite. Părinții nu au cu ce să-i sprijine. E o luptă constantă pentru fiecare zi”, mărturisește o învățătoare din apropiere de Turnu Măgurele.
Datele oficiale confirmă tabloul sumbru: peste 35% dintre comunele din România nu au canalizare, iar aproape o treime nu beneficiază de rețea de apă potabilă. Reprezentanții ONG-urilor trag un semnal de alarmă: „Este inacceptabil ca în 2025, în Uniunea Europeană, să existe localități fără acces la apă curentă. Fără investiții urgente, aceste comunități sunt condamnate la dispariție.”
În ciuda promisiunilor repetate în campaniile electorale, realitatea din teren rămâne neschimbată. Orașele se dezvoltă, dar satele îmbătrânesc și se golesc. Case dărăpănate, curți părăsite și bătrâni singuri — imaginea unei Românii profunde, uitate de stat și ignorate de decidenți.
