Curierul Românesc

România își îngroapă fermierii. Marius Lulea: „Exportăm pe nimic și importăm pe miliarde”

Ne batem cu pumnii în piept că avem producții record, dar fermierii sunt cu un picior în faliment. Marius Lulea spune lucrurilor pe nume: agricultura românească e pe marginea prăpastiei. Subvențiile ajung greu, prețurile la cereale sunt ridicol de mici, iar costurile de producție au luat-o razna.

„Input-urile s-au dublat sau chiar triplat. Motorina, pesticidele, îngrășămintele – totul e mai scump. Iar fermierul intră în an deja împovărat, până la toamnă adună datorii pe care nu mai are cum să le plătească”, avertizează Lulea. Nu doar natura e ostilă, ci și statul român, care pare că și-a abandonat complet agricultorii.

Și dacă nu era de ajuns, vine și paradoxul suprem: România are cereale, dar nu are mâncare. Le exportăm pe prețuri de nimic și, în schimb, importăm carne și alimente procesate de miliarde. „Importăm carne de porc de aproape un miliard de euro și produse agroalimentare de peste 11 miliarde”, atrage atenția liderul AUR.

Cea mai gravă problemă? Nu există o strategie. N-avem lanț de producție, n-avem procesare, n-avem magazine românești. De la gaz până la raft, totul e controlat de alții. „Am devenit o colonie economică condamnată la subdezvoltare”, spune Lulea fără ocolișuri.

În loc să avem un model economic bazat pe producție și suveranitate alimentară, ne-am predat. Statul român se uită în altă parte, iar fermierii plătesc prețul. Cu datorii, cu falimente, cu tăcere. Dar și cu furie.

Related Articles

Back to top button