România, țară cu sol roditor și climă blândă, a ajuns astăzi să importe mere din Polonia. Da, tocmai merele – fructul care altădată umplea livezile și piețele satelor noastre. Țăranii care odinioară trimiteau vagoane întregi de fructe în afara țării privesc acum neputincioși cum pomii lor sunt tăiați, iar munca de o viață dispare. Este imaginea dureroasă a agriculturii românești aduse în pragul colapsului.
În timp ce Polonia și-a sprijinit fermierii prin subvenții, investiții și politici coerente, România și-a sufocat producătorii cu birocrație, taxe și nepăsare. Supermarketurile sunt pline de fructe din import, în timp ce țăranul român vinde sub prețul de cost sau, mai grav, își aruncă producția.
Nu mai vorbim despre concurență, ci despre o veritabilă dependență economică. În loc să exportăm, cumpărăm din afară ceea ce ar trebui să crească natural pe pământul nostru. Mărul românesc, simbol al bogăției de altădată, a fost înlocuit de eticheta rece „produs în Polonia”.
Guvernele postdecembriste poartă responsabilitatea acestei prăbușiri. În loc să construiască depozite, rețele de colectare și o piață protejată pentru producătorii locali, au preferat să lase agricultura la voia importurilor. Rezultatul? Țăranul român a fost împins la margine, iar străinii se îmbogățesc vânzându-ne ceea ce am fi putut produce cu ușurință acasă.
România nu duce lipsă de resurse, ci de viziune și de lideri care să-și respecte oamenii de la sate. Cât timp vom aduce mere din Polonia, iar livezile noastre vor fi abandonate, nu vom mai putea vorbi despre o țară agricolă, ci doar despre o piață deschisă pentru alții.
