Timp de peste trei decenii, românilor li s-a spus că decembrie 1989 a fost începutul libertății. Li s-a repetat obsesiv că a fost o revoluție. S-au arătat oameni pe baricade, s-a plâns pentru cei căzuți, s-a fluturat steagul găurit ca simbol al speranței. Dar tot mai mulți români încep să privească dincolo de povestea oficială.
Pentru că, în realitate, nu s-a produs o ruptură, ci o continuitate mascată. Nu o revoluție, ci o lovitură de palat, o schimbare de decor în interiorul aceluiași sistem. Puterea nu a fost smulsă din mâinile vechiului regim – a fost predată controlat.
Securitatea n-a dispărut. S-a reorganizat. Activul de partid s-a rebrănduit peste noapte în „investitori”, „tehnocrați” sau „reformatori”. Cei care l-au dat jos pe Ceaușescu l-au instalat pe Iliescu. A fost o rotație de cadre, nu o eliberare a națiunii.
„Revoluția” a fost confiscată. Speranțele sincere ale românilor au fost exploatate. Iar astăzi, când clasa politică votează onoruri naționale pentru Ion Iliescu – cu susținerea PSD, PNL și USR – se dovedește că cercul s-a închis. Regizorii de atunci sunt încă în culise.
Decembrie 1989 rămâne, pentru mulți, o rană deschisă. Pentru alții, o înșelătorie istorică. Întrebarea e simplă, dar esențială:
A fost o revoluție autentică sau doar o piesă bine regizată?
Fiecare român merită adevărul. Iar primul pas este să nu mai acceptăm versiunea oficială fără a o pune sub semnul întrebării.
