Reforma lui Bolojan: presiuni pe bugetari, protecție pentru sinecuri
În timp ce se laudă cu reforme și restructurări, echipa lui Ilie Bolojan de la Palatul Victoria pare mai preocupată să-și conserve clientela politică decât să reformeze cu adevărat administrația. Potrivit unei investigații de presă, angajații din aparatul guvernamental susțin că sunt supuși presiunilor directe pentru a întocmi liste cu oameni ce urmează să fie dați afară.
În loc să înceapă epurarea de la vârful piramidei, acolo unde tronează vicepremieri inutili, consilieri de partid și cabinete umflate, guvernul Bolojan pare că lovește exact în funcționarii de rând – profesioniști, tehnocrați sau funcționari de carieră.
„Ni s-au cerut liste cu posturi ce pot fi eliminate. Sunt presiuni directe.” Aceasta este mărturia oferită în exclusivitate de membri ai sindicatului angajaților din aparatul de lucru al Guvernului, prin vocea liderului Noni Iordache: „M-au sunat mai mulți membri din sindicat și m-au anunțat că se fac presiuni din partea șefului cancelariei prim-ministrului pentru ca șefii structurilor din subordine să vină cu liste privind restructurarea. Adică cu număr de posturi pe care să le taie. E ilegal să faci presiuni pe șefi de structuri să vină cu oameni de sacrificat.”
Pe fondul acestor acuzații, Mihai Jurca, omul de încredere al premierului, a ieșit public să dreagă busuiocul. A spus că nu a cerut liste cu nume, ci doar „rapoarte de activitate” și „propuneri de reducere”. O declarație menită să îndulcească o realitate evidentă: se caută țapi ispășitori în rândul angajaților de jos, în timp ce oamenii de partid rămân neatinși. “Nu mă interesează lista cu numele oamenilor, nu e treaba mea”, spune Jurca. Dar dacă nu te interesează oamenii, ci doar tăierile, cine va pleca și cine rămâne?
Adevărata miză pare să fie păstrarea sinecurilor politice – a celor care au ajuns în Guvern nu prin concurs, ci prin carnet de partid. Reformele promise de Bolojan devin, din nou, mimă pentru electorat, în timp ce în culise se joacă selecția pe criterii de obediență, nu competență.