Important

Rareș Bogdan a început iar să facă promisiuni: Creșterea cu 10% a pensiilor  ar fi fost împotriva legii

Eu nu voi intra într-un astfel de dialog cu domnul Ciolacu. Și asta pentru că România are nevoie de o coaliție stabilă, are de asumare și echilibru în această perioadă. Nu de polemici. Mi-aș dori însă ca și dl Ciolacu, dar și ceilalți lideri și comunicatori ai PSD, să încerce o altfel de abordare. Fără a duce în derizoriu și a bagateliza subiecte importante, ci o abordare mai serioasă, mai responsabilă, mai orientată spre soluții. Eu iau în serios problema energiei, a îngrijorărilor românilor și a creșterii pensiilor și nu cred că sunt subiecte pe marginea cărora se cade să facem concurs de oratorie, aciditate sau umor. Românii nu mai suportă spectacolul gol de conținut și e normal. Noi trebuie să ne așezăm la masă și să găsim soluții, de aceea am intrat în această coaliție (între două partide aflate ani în șir în razboi politic) – să fim apți să luăm rapid deciziile care se impun, atât pentru populație cât și pentru economie și mediul de afaceri, să garantăm României o guvernare stabilă și eficientă în acest context global dificil, a declarat prim vicepreședintele PNL Rareș Bogdan.

CE MAI SUSȚINE RAREȘ BOGDAN:

E necesar să clarificăm un aspect totuși: singurele soluții pentru pensiile speciale le-a propus PNL, legea desființării lor este tot a PNL, inițiativa impozitarii – după ce CCR și Avocatul Poporului s-au opus legii – aparține tot PNL. Iar PSD știe asta. Toate pensiile trebuie să ajungă să fie calculate și plătite în funcție de contributivitate, iar orice altă abordare este o palmă dată poporului român. A nu-ți propune, ca politician, să rezolvi această problemă care trenează de aproape 20 de ani, este o sfidare și o abandonare a interesului oamenilor, al cetățenilor români. Este nevoie de reforma sistemului de pensii asumată prin PNRR.

E îmbucurător faptul că acum avem un consens – mărirea cu 16%, așa cum susțin eu si colegii mei, este cea care respectă legea. Nu cu 10%. De asemenea, creșterea cu 10% ar fi fost împotriva legii care prevedea creșterea generală a pensiilor cu 40% și a restului rămas în urma creșterilor succesive de 14%, respectiv 10%, realizată de către două guverne conduse de premieri PNL, în ultimii doi ani. 

În ceea ce îl privește pe șeful ANRE, e absolut lăudabil faptul că PSD s-a hotărât să îl schimbe în sfârșit, respectiv să nu îl mai susțină în continuare în Consiliul Director ANRE. Îi asigur pe colegii de coaliție cu toata deschiderea și seriozitatea că PNL poate propune un specialist desăvârșit, de bună credință, dar mai ales, școlit și cu experiență, ca să nu mai existe niciun dubiu cu privire la profesionalismul acestei instituții cheie pentru următorii 5 ani. Mă bucur că PSD a înțeles și admis că această instituție cu rol major în problema energiei, a reglementărilor pieței și a prețurilor la energie e obligatoriu să fie condusă de oameni profesioniști și competenți în urmatorii ani. 

PNL e pregătit și știe ce are de făcut. Ne ținem de cuvânt și guvernăm în interesul cetățenilor, fără a uita de cei defavorizați sau în nevoi, de microîntreprinderi și investitori, dar susținând deopotrivă capitalul românesc și companiile autohtone, care trebuie să beneficieze de condiții cel puțin similare cu cele pe care le au companile străine din zona de furnizare, distribuție, producție și trading de pe piața din România. Guvernarea noastră este una echilibrată, iar de acest echilibru este nevoie pentru a trece țara prin criză în mod coerent și responsabil. Trebuie să lucrăm în toate domeniile și să o facem calculat, măsurat, asumat.

PNL este o ancoră de rațiune, responsabilitate și gândire pe termen lung în această perioadă, în contextul acestor crize pe care le traversăm. Și așa e nevoie să rămânem.

Related Articles

Back to top button