PSD a prezentat un sistem mixt de reglementare a prețurilor la energie electrică și gaze

PSD a prezentat miercuri, în ședința coaliției guvernamentale, un sistem mixt de reglementare în domeniul tarifelor plătite de consumatorii casnici pentru energia electrică și gaze, au declarat surse politice pentru ȘTIRIPESURSE.RO.

Social-democrații au propus un preț reglementat, cu un plafon maxim pentru anumite categorii și să se acorde inclusiv o compensare.

La nivelul Guvernului s-a constituit un grup de lucru format din experți de la Finanțe, Energie și ANRE care va prezenta o formulă finală săptămâna viitoare, au adăugat sursele citate.

Prețurile la energie sunt plafonate doar până în martie 2023 și surse guvernamentale afirmă că „va fi prăpăd” pentru consumatori, mai ales în privința prețului gazelor, dacă Executivul nu găsește o soluție.

În ședința coaliției, ANRE A prezentat situația decontărilor în ceea ce privește compensarea prețurilor la energie și gaz. Astfel, în perioada noiembrie 2021 – martie 2022 au fost depuse cereri de decontare în valoare de peste 2,4 miliarde de lei, au mai declarat sursele citate.