La 25 septembrie a anului 1872, era inaugurată Gara de Nord din București, cea mai mare stație feroviară a României. Gara a fost construită pe un teren care la mijlocul secolului al XIX-lea se afla la marginea capitalei , teren ce a fost proprietatea boierului Dinicu Golescu și cumpăra apoi de stat, de la nepoata acestuia, Zoe Racoviță. Trebuie amintit că Gara de Nord s-a numit inițial Gara Târgoviștei, iar istoria ei a început la data 10 septembrie 1868, când a fost asezată piatra de temelie a clădirii, în prezența principelui Carol I.
Gara de Nord a fost cea de a doua gară a Bucureștiului, prima fiind Gara Filaret, deschisă în octombrie 1869 cu ocazia inaugurării primei linii de cale ferată din România, calea ferată București–Giurgiu. Inițial, Gara de Nord a fost destinată transportului de călători și mărfuri în zona de nord a orașului, având șapte linii, nefiind concepută pentru a deveni principalul nod feroviar al României. Însă odată cu trecerea timpului a devenit neîncăpătoare și au fost necesare o serie de modificări, prima în anul 1888 când aceasta gară a fost redenumită „Gara de Nord”. În ceea ce privește clădirea gării, ea este o clădire cu parter și etaj, este în forma literei U, având două corpuri paralele legate de un al treilea corp dispus perpendicular ce are două turnuri ce există si astăzi.
Arhitectură gării este inspirată de cea a Gării de Nord din Paris, având fațada principală orientată către oraș, de-a lungul Căii Târgoviște, actuala Cale a Griviței. La început intrarea în gară se făcea prin intermediul unui spațiu de legătură ce avea o alee centrală numită „curtea călătorilor”. Încă de la început, clădirea gării a fost martoră a numeroase evenimente istorice, începând cu anul 1877 când a primit vizita țarului Alexandru al II-lea al Rusiei, ori anul 1883 când trenul „Orient Express ” a oprit pentru prima dată aici. Popularitatea căilor ferate in secolul XIX a făcut ca această gară să fie destul de repede neîncăpătoare, fapt pentru care între anii 1895-1896, Gara de Nord a fost extinsă, fiind construită o nouă aripă, în care se afla și Salonul Regal, unde aveau loc primirile regale.
În anul 1907, Gara de Nord a fost extinsă cu încă două linii, iar în perioada premergătoarea Primului Război Mondial au existat planuri pentru construirea unei Gări Centrale, în zona în care astăzi există clădirea Operei Române, însă acest proiect a fost abandonat din cauza izbucnirii războiului. La începutul anilor 1930, Gara de Nord a fost din nou renovată și extinsă, căpătând în mare forma de astăzi, atunci fiind construit porticul susținut de cele șase coloane de mari dimensiuni, după proiectul realizat de Victor Stephănescu, unul dintre cei mai faimoși arhitecți ai României. La jumătatea anilor ” 30, gara este iarăși este modernizată și mărită, fiind efectuate mai multe lucrări, ocazie cu care este finalizat noul corp al gării care dispune de o fațadă monumentală, concepută într-o manieră neoclasică modernă.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Gara de Nord a fost ținta mai multor bombardamente fiind lovită de șase ori , însă după război a fost modernizată de mai multe ori, ocazie cu care liniile au fost electrificate, peroanele au fost lungite, iar sălile de așteptare au fost reamenajate. La sfârșitul anilor ”80 s-a reușit evitarea demolării acestei gări, demolare propusă de către Nicolae Ceaușescu, ce trebuia executată în anul 1992 și prin care plănuia să se construiască o nouă gară la marginea Capitalei. Chiar dacă în prezent, traficul a scăzut foarte mult, Gara de Nord din București rămâne cel mai important nod feroviar din țară, iar clădirea gării este inclusă în Lista Monumentelor Istorice din România.
Sursa Lecția de istorie
