Promisiune uitată: Nicușor Dan nu și-a publicat declarația de avere la termenul anunțat
Nicușor Dan, noul președinte al României, se confruntă deja cu prima promisiune nerespectată. Deși s-a angajat public, pe 28 mai, că își va publica declarația de avere în termen de 15 zile de la preluarea mandatului, documentul nu a fost făcut public până la data scadentă.
Declarația era așteptată ca răspuns la întrebările legate de finanțatorii campaniei sale electorale. „Da, o să-mi fac declarația de avere chiar în 15 zile de la preluarea mandatului”, afirma atunci președintele.
Mandatul lui Nicușor Dan a fost validat de CCR pe 22 mai. Jurământul a fost depus pe 26 mai, moment din care a început oficial termenul de 15 zile. Până pe 11 iunie, termenul a expirat – iar pe site-ul Administrației Prezidențiale nu a apărut nicio declarație de avere.
Într-o dezbatere electorală, Nicușor Dan susținea că statul „deține în timp real informații despre donatorii campaniilor electorale” și promitea transparență totală. Mai mult, după decizia CCR din 29 mai, care restrângea publicarea detaliilor din declarațiile de avere (precum informațiile despre soți sau copii), președintele a promis că va publica documentul pe pagina Administrației Prezidențiale, indiferent de lege. Pe 30 mai, el declara: „Dacă legea interzice ANI să publice, o să o public pe pagina președinției, nu e o problemă asta”.
Cu toate acestea, angajamentul rămâne neonorat, cel puțin până acum.





