Profesorul și jurnalistul Florin Palas: „Focar de extremism și revizionism în inima Țării”
„Pe noi poți conta!” este deviza din acest an a Universității de vară de la Băile Tușnad. Pe doi revizioniști, care apar în fotografiile atașate postării, sigur se poate baza Viktor Orban: ministrul Dezvoltării, Cseke Attila (participant la o manifestație a Noii Gărzii Maghiare la Cluj, susținând că așa-zisul ținut secuiesc nu e România) și episcopul reformat Laszlo Tokes (care i-a cerut lui Orban protectoratul Ungariei asupra Transilvaniei).
Într-un interviu acordat presei maghiare în aceste zile, premierul maghiar este frustrat de faptul că trăiește în Ungaria Mică și că minoritatea maghiară supraviețuiește cu greu de peste 100 de ani (adică după Marea Unire și Trianon, coșmarurile sale!).
Acum câteva zile, Poliția Metropolitană Budapesta a interzis o manifestație românească în fața Parlamentului de la Budapesta, prin care se dorea evocarea intrării Armatei Române în capitala Ungariei și eliberarea Ungariei de regimul bolșevic al lui Bela Kuhn, care împreună cu satanicul Lenin încercau să prindă România într-o menghină. Motivele interzicerii, comunicate inițiatorului manifestării, Mihai Tîrnoveanu, sunt: defăimarea națiunii maghiare și faptul că cele două țări, România și Ungaria, au perspective diferite asupra evenimentului din 3-4 august 1919.
Mă întreb, pe aceleași logică, nu putea fi interzisă participarea lui Viktor Orban la Tușnad Băi? Mai ales că Ferenc András Kalmár, comisar ministerial al guvernului Viktor Orban, a cerut la Universitatea de Vară ca limba maghiară să devină limbă regională acolo unde maghiarii sunt majoritari. Sau Orban și acoliții lui au voie să joace ceardașul unguresc pe istoria și suferințele românilor din Ardeal? Oare-i lasă amintirea opincii pusă de un țăran român, în 1919, pe Parlamentul Ungariei?
PS Din păcate, premierul Ilie Bolojan, prietenul lui Kopanyi, a tăiat și firava bugetare a românilor din Harghita și Covasna. Inclusiv, a Universității de Vară a românilor de la Izvorul Mureșului, în timp ce Guvernul Ungariei a alocat Universității de la Tușnad peste 500.000 de euro!