Președintele Iohanis, fostul profesor de fizică, cel care modifică legile matematicii ca să îi dea 50%
Iată că se poate: președintele României, Klaus Iohanis, a susținut că partidele lui au reușit să obțină majoritatea în noul parlament.
Nu știm exact la care din cifre se uită președintele dar este clar pentru noi că aroganța manifestată de președinte a dus PNL în jos spre 25%. Poate adăuga el bucățică cu bucățică, poate trezi la realitate PMP cu voturi introdus în fals și pe sub mână, că tot nu îi iese pentru o majoritate parlamentară.
Nu doar că nu are majoritatea parlamentară, dar PSD, partidul lui Dragnea, a reușit chiar mai mult decât PNL, ceea ce este o anomalie.
În timp ce unii profesori de fizică descoperă găuri negre prin univers, al nostru inventează noi legi care să colapseze sistemul matematic actual: cum să aduni 25+15% și să îți dea 50%.
- Cozmin Dinu (AUR), mesaj de Florii: „Hristos înainte, România mereu!”Cu prilejul sărbătorii de Florii, Cozmin Dinu a transmis un mesaj profund, în care îmbină credința ortodoxă cu dragostea față de valorile naționale și identitatea românească. „Floriile ne cheamă la pocăință, la rugăciune și la trezirea conștiinței naționale. Ne cheamă să fim mai buni unii cu alții, dar și mai curajoși în apărarea credinței, familiei …
- Deputatul AUR Cristina-Emanuela Dascălu cere suspendarea Pactului Verde: „Europa trebuie să revină cu picioarele pe pământ”Într-un interviu acordat publicației americane Tulsa World, deputatul AUR Cristina-Emanuela Dascălu a lansat un mesaj tranșant la adresa politicilor ecologice europene, afirmând că „Pactul Verde trebuie suspendat”, în contextul noii realități geopolitice și economice globale. „A venit momentul ca Europa să privească realitatea în față”, a declarat D-na Dascălu. „Pactul Verde, așa cum este el …
- Deputata AUR Veronica Grosu trage un semnal de alarmă: „România alunecă spre recesiune. Guvernul rostogolește problemele economice până după alegeri”Deputata AUR de Suceava, Veronica Grosu, avertizează că România se îndreaptă rapid spre recesiune economică, în contextul în care diferența dintre veniturile și cheltuielile statului a atins 30,2 miliarde de lei în doar primele două luni ale anului 2025 – echivalentul a 1,58% din PIB. Într-o interpelare adresată premierului Marcel Ciolacu, parlamentara suceveană a expus …
- Ramona Bruynseels (AUR): PSD și PNL își amintesc de pensionari doar în campania electorală. AUR este singurul partid care a venit cu soluții pentru creșterea pensiilorDeputata AUR Ramona Bruynseels trage un semnal de alarmă cu privire la lipsa totală de respect și interes arătată de guvernanți față de milioanele de pensionari ai României. Deși au trecut deja trei luni din acest an, nu s-a auzit niciun cuvânt despre corectarea nedreptăților flagrante la adresa seniorilor acestei țări. „Nicio inițiativă, nicio soluție, …
- Cozmin Dinu, AUR: „700 de milioane de euro pierduți pentru că Guvernul refuză să renunțe la pensiile speciale. Asta nu e guvernare, e sfidare națională”Cozmin Dinu, reprezentând AUR, acuză Guvernul Ciolacu de neglijență gravă și lipsă de voință politică, după ce România a pierdut aproape 700 de milioane de euro din fondurile europene alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ca urmare a refuzului de a reforma sistemul pensiilor speciale. „România nu a pierdut acești bani întâmplător. …
- Senatoarea Cristina Dumitrescu (AUR): „Guvernul pierde bani europeni, dar protejează pensiile speciale. Cine răspunde pentru această trădare?”Senatoarea AUR, Cristina Dumitrescu, condamnă ferm decizia Guvernului Ciolacu de a sacrifica fonduri europene în valoare de 700 de milioane de euro pentru a apăra un sistem de pensii speciale care sfidează orice principiu de echitate socială. În opinia sa, aceasta este o formă gravă de complicitate cu privilegiile și o ofensă la adresa milioanelor …
- Costache Chertif (AUR): „Guvernul Ciolacu alege pensiile speciale în locul spitalelor. România pierde 700 de milioane de euro!”Senatorul AUR, Costache Chertif, lansează un atac dur la adresa Guvernului condus de Marcel Ciolacu, pe care îl acuză de trădarea interesului național și de sabotaj economic. România a pierdut aproape 700 de milioane de euro din fonduri europene, pentru că guvernanții refuză să elimine pensiile speciale, deși acest angajament era clar asumat prin Planul …
- Senatorul AUR Petrișor Peiu: România pierde 700 de milioane de euro din PNRR pentru că actualul Guvern nu renunță la pensiile specialeSenatorul AUR Petrișor Peiu trage un semnal de alarmă cu privire la incompetența Guvernului Ciolacu în gestionarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), într-un moment crucial în care România ar putea accesa fonduri europene esențiale pentru infrastructură și sănătate. „Guvernul Ciolacu demonstrează din nou că este incapabil să-și îndeplinească angajamentele asumate față de Uniunea …
- Niculina Stelea (AUR) – „Taxa pe stâlp este un cui bătut în coșciugul economiei private din România”Senatoarea Niculina Stelea (AUR) a criticat intenția Guvernului de a reintroduce „taxa pe stâlp”, subliniind că aceasta ar reprezenta o amenințare la adresa economiei private și ar putea conduce la falimentul multor companii românești. În cadrul unei declarații politice susținute în Senat pe 2 aprilie 2025, senatoarea Niculina Stelea (AUR) a criticat vehement intenția Guvernului …
- Senatorul AUR Petrișor Peiu: „România are nevoie de o legislație modernă pentru investițiile străine”Senatorul AUR Petrișor Peiu a inițiat un proiect de lege care propune modificarea legislației privind investițiile străine directe în România, cu scopul de a reduce birocrația și de a alinia țara la standardele europene. Prin această inițiativă, România ar putea deveni mai atractivă pentru investitori, fără a compromite interesele strategice naționale. Aceste măsuri sunt necesare …
- Plenul Senatului a respins moțiunea depusă de AUR împotriva ministrului Energiei, Sebastian Burduja. Niculina Stelea (AUR): „PSD, PNL și UDMR au ales să apere un ministru profund nociv pentru România”Plenul Senatului a respins, luni, 31 martie, moţiunea simplă împotriva ministrului Energiei, Sebastian Burduja – inițiată de Alianța pentru Unirea Românilor – cu 66 de voturi „împotrivă” și 54 de voturi „pentru”. Precizăm că parlamentarii AUR îl acuză pe Sebastian Burduja de gestionarea dezastruoasă a sectorului energetic. Aceștia au cerut explicații privind lipsa de progres …
- Senatorul AUR Corneliu Negru cere transparență în cheltuielile pentru diurne și indemnizații în companiile de statSenatorul AUR Corneliu Negru a adresat o interpelare miniștrilor Agriculturii și Energiei, solicitând informații clare privind cheltuielile pentru diurnele și sumele alocate membrilor consiliilor de conducere și administrare din companiile, autoritățile și instituțiile aflate în subordinea celor două ministere. Într-un demers ce vizează transparența financiară și responsabilitatea față de cetățeni, senatorul AUR cere Guvernului să …
- Cozmin Dinu (AUR): “Blasfemia nu e artă! Conducerea Teatrului Național trebuie demisă!”Am urmărit cu indignare ceea ce se petrece sub acoperirea artei, chiar în inima Capitalei, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. Consider că ceea ce s-a întâmplat odată cu punerea în scenă a piesei „Proorocul Ilie” nu mai are nicio legătură cu cultura, ci cu o formă de propagandă toxică, anti-creștină, menită să disprețuiască …
- Deputatul AUR Sorin-Titus Muncaciu: „Guvernul Ciolacu aplică un plan premeditat de distrugere a fermelor românești”Deputatul AUR Sorin-Titus Muncaciu condamnă ferm decizia Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) de a opri exporturile de ovine și caprine din România, în urma unui singur focar de pestă a micilor rumegătoare depistat în județul Bihor. În opinia sa, această măsură este „o acțiune disproporționată, dictată politic, care afectează grav economia agricolă …
- Senatorul Eugen-Cristian Șipoș (AUR): „CNA – noul Minister al Adevărului? Libertatea de exprimare în pericol”Senatorul Eugen-Cristian Șipoș (AUR) a criticat dur proiectul de decizie privind reglementarea conținutului audiovizual propus de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), care, în opinia sa, reprezintă un atac grav asupra drepturilor cetățenilor români de a se informa și de a exprima liber. În cadrul unei declarații politice susținute în Senatul României pe 26 martie 2025, …
- Deputatul AUR Florin Popovici cere explicații premierului Ciolacu despre numirea lui Lucian Romașcanu la Curtea Europeană de ConturiDeputatul Florin Popovici (AUR) a adresat o interpelare premierului Marcel Ciolacu, cerând explicații despre numirea discretă a lui Lucian Romașcanu ca reprezentant al României la Curtea Europeană de Conturi. Popovici critică faptul că această decizie a fost luată fără transparență și pune sub semnul întrebării competențele lui Romașcanu pentru o funcție de o asemenea importanță. …
- Daniel Ciornei, deputat AUR: “Decizia SUA e un cartonaș roșu pentru trădătorii de la București! România plătește prețul trădării naționale!”Deputatul AUR Daniel Ciornei denunță degradarea accelerată a relațiilor dintre România și Statele Unite ale Americii, pe fondul acțiunilor iresponsabile și antidemocratice ale guvernului condus de Iohannis și Ciolacu. „Decizia Statelor Unite de a nu include România în programul Visa Waiver este o palmă usturătoare dată celor care conduc astăzi această țară. Nu e o …
- Ciprian Paraschiv, deputat AUR: “Prin trădare și incompetență, actualul regim ne-a îndepărtat de singurul aliat real: Statele Unite!”Deputatul AUR Ciprian Paraschiv critică dur guvernarea Iohannis-Ciolacu, acuzând-o că a compromis relația strategică a României cu Statele Unite ale Americii, într-un moment în care țara noastră avea cea mai mare nevoie de stabilitate și sprijin internațional. „Românii au fost privați de dreptul de a călători fără viză în SUA, nu pentru că nu l-ar …
- Cristina-Emanuela Dascălu, deputat AUR Iași, aleasă președinte al Grupului de Prietenie cu Australia, impresionantă lecție de cultură și diplomație în direct la radio australianÎntr-un moment care subliniază atât erudiția sa, cât și noul său rol, Prof. Dr. Cristina-Emanuela Dascălu, deputat AUR Iași, a oferit un răspuns memorabil în cadrul unui interviu acordat postului de radio RPH Radio Reading Network Services Australia. Recent aleasă președinte al Grupului Parlamentar de Prietenie cu Australia din Camera Deputaților, Dascălu a demonstrat că …
- Cosmin Hristu (AUR) avertizează: „A urma orbește calea impusă de Bruxelles este sinonim cu falimentul României. Cel mai important partener al României au fost și trebuie să rămână SUA”Deputatul AUR Cosmin Hristu trage un semnal de alarmă cu privire la pericolul dictaturii impuse de la Bruxelles, care amenință suveranitatea României și dreptul poporului român de a-și alege conducătorii. Politicienii actuali, în loc să lupte pentru interesele țării, sunt simpli executanți ai unor ordine venite din exterior, în detrimentul cetățenilor. „Trăim vremuri fără precedent …
- Dumitrina Mitrea (AUR) readuce în atenția Ministerului Mediului situația extinderii zonelor protejate din județul Neamț: Aș vrea să vă rugăm, să ne puneți la dispoziție studiile pe care Ministerul le-a făcutÎn plin context al unei dezbateri publice tensionate, dedicate extinderii Zonelor de Protecție Strictă, care amenință să blocheze dezvoltarea economică a județului Neamț, vicepreședinta Comisiei de Afaceri Europene, Dumitrina Mitrea, a intervenit cu critici dure la adresa modului de gestionare a proiectului. Evenimentul, organizat de Consiliul Județean Neamț și Prefectură, în colaborare cu Ministerul Mediului, …
- Senatorul AUR Cristian Șipoș solicită ministrului Energiei măsuri clare pentru echilibrarea producției interne de energieSenatorul AUR Cristian Șipoș l-a interpelat pe ministrul Energiei, Sebastian Burduja, cu privire la strategia Ministerului Energiei pentru echilibrarea producției interne de energie electrică, în contextul unui declin semnificativ al producției naționale și al creșterii importurilor. Senatorul a precizat că, potrivit datelor recente apărute în presă, producția de energie electrică a României în ianuarie 2025 …
- Deputata AUR Veronica Grosu cere reforme electorale și investigarea efectelor raportului Comisiei de la VenețiaDeputata AUR de Suceava, Veronica Grosu, a adresat o interpelare prim-ministrului Marcel Ciolacu, solicitând constituirea unei comisii parlamentare comune a Camerei Deputaților și Senatului. Scopul acestei comisii ar fi analizarea efectelor raportului Comisiei de la Veneția asupra statului de drept din România, precum și elaborarea unei legi care să excludă Curtea Constituțională din procesul de …
- Dumitrina Mitrea (AUR) readuce în atenția Ministerului Culturii situația Muzeului zoologic „Constantin Romanescu” din județul NeamțDeputata AUR de Neamț, Dumitrina Mitrea, a reiterat întrebarea parlamentară adresată Ministerului Culturii privind situația critică a Muzeului zoologic „Constantin Romanescu” din comuna Poiana Teiului, după ce, în ciuda sesizării sale din noiembrie 2024, nu a primit niciun răspuns oficial. Aceasta a condamnat indiferența autorităților, subliniind că fondurile alocate prin PNRR, în valoare de aproximativ …
- Deputatul AUR Robert Alecu cere Guvernului să ia atitudine oficială față de așa-zisul plan subversiv „Kós Károly” implementat abuziv de către Ungaria în 17 județe ale RomânieiDeputatul AUR Robert Alecu a solicitat Guvernului României și Ministerului Afacerilor Externe o poziție oficială și măsuri concrete în privința planului „Kós Károly”, derulat de Ungaria în 17 județe ale României, fără consimțământul autorităților române. Acest plan, cunoscut și sub numele de „Programul de Dezvoltare Economică a Ardealului”, este considerat de deputat o amenințare directă …
- Senatorul AUR Nicolae Vlahu cere explicații privind starea sistemului de irigații din județul ConstanțaSenatorul AUR de Constanța, Nicolae Vlahu, solicită lămuriri din partea ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, cu privire la starea sistemului de irigații din județul Constanța. Acesta atrage atenția că județul Constanța deține cea mai mare suprafață de teren arabil din România – aproape 500.000 de hectare – însă în urmă cu doar câțiva …
- Niculina Stelea (AUR) –”Bătaia de joc la adresa pensionarilor militari continuă”Senatoarea AUR Niculina Stelea a criticat dur decizia Curții Constituționale de a declara neconstituțională legea care ar fi rezolvat problema pensiilor pensionarilor militari. Ea a subliniat că această lege a fost o „înșelătorie” din partea PSD și PNL, menită să abată atenția publicului până la alegerile parlamentare și prezidențiale, fără intenția reală de a sprijini …
- Dorel Vulpoiu: „Nu vom lăsa România să alunece în dictatură!”Deputatul AUR, Dorel Vulpoiu, și-a reafirmat angajamentul ferm pentru apărarea valorilor democratice și suveranității naționale, denunțând abuzurile recente care amenință libertatea politică din România. În contextul deciziei Curții Constituționale a României (CCR) de a invalida candidatura lui Călin Georgescu, Dorel Vulpoiu a condamnat ferm această acțiune, pe care o consideră „o lovitură gravă dată democrației …
- Deputatul Petre Pușcașu (AUR) cere clarificări asupra deficitului de medici de familie din mediul rural din județul PrahovaDeputatul Petre Pușcașu a adresat o interpelare ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, solicitând clarificări privind deficitul alarmant de medici de familie din județul Prahova, o problemă care afectează direct accesul la servicii medicale esențiale pentru locuitorii din mediul rural. „Situația medicilor de familie este una deficitară în județul Prahova, existând comune în care nu mai funcționează …
- Senatorul AUR Nicolae Vlahu: Guvernul Ciolacu vrea să impună cenzura online! Nu vom permite acest abuz!Guvernul condus de Marcel Ciolacu pregătește o ordonanță de urgență extrem de controversată, menită să controleze spațiul online și să reducă la tăcere vocile critice. Sub pretextul „combaterii dezinformării”, această măsură reprezintă un atac direct la libertatea de exprimare a românilor. Senatorul AUR Nicolae Vlahu condamnă ferm acest demers abuziv și atrage atenția asupra pericolului …
- Pavelescu: „Suntem în stare de război! Trebuie presiune publică, doar poporul mai poate salva democrația”Avocatul Aurelian Pavelescu a reacționat dur după blocarea candidaturii lui Călin Georgescu, afirmând că România se află într-un moment critic, în care democrația este pusă sub asediu. „Suntem în stare de război! Nu unul clasic, cu arme, ci un război împotriva libertății și suveranității noastre. Trebuie să existe o presiune publică uriașă, pentru că doar …
- Au început protestele în țară! La Timișoara și Cluj, mulțimi impresionante sunt în stradă!Decizia Biroului Electoral Central de a respinge candidatura lui Călin Georgescu a stârnit furie în rândul cetățenilor, iar protestele au început deja în mai multe orașe. La Timișoara și Cluj, mulțimi impresionante s-au adunat pentru a-și exprima nemulțumirea față de ceea ce consideră a fi o încălcare gravă a democrației. „Este inadmisibil ce se întâmplă! …
- VIDEO | Deputatul AUR Cristina-Emanuela Dascălu, mesaj de 8 Martie: „Onoare și Recunoștință pentru contribuția extraordinară a femeilor”Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, deputatul Cristina-Emanuela Dascălu, reprezentantă a partidului AUR, a transmis un mesaj emoționant și plin de respect, subliniind rolul esențial al femeilor în societate și importanța susținerii drepturilor acestora. Sub titlul „Onoare și Recunoștință: Ziua Internațională a Femeii”, deputatul Dascălu a reamintit că această zi nu este doar despre felicitări …
- Senatorul Valentin Roman, mesaj de 8 Martie: „De 8 Martie, cinstim femeia — mamă, soție, fiică — cea care, prin iubire și dăruire, dă sens și frumusețe vieții noastre”Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, senatorul Valentin Roman a transmis un mesaj special dedicat doamnelor și domnișoarelor, subliniind rolul esențial al femeii în familie și în societate. “De 8 Martie, cinstim femeia — mamă, soție, fiică — cea care, prin iubire și dăruire, dă sens și frumusețe vieții noastre.” Acest mesaj, simplu și emoționant, …
- Deputatul Ciprian Paraschiv, mesaj emoționant de 8 Martie: „Cu respect și admirație, vă doresc ca această zi să vă încununeze cu bucurie, armonie și iubire”Într-un gest firesc pentru un susținător al valorilor familiei tradiționale, deputatul Ciprian Paraschiv a transmis un mesaj special cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, aducând un omagiu doamnelor și domnișoarelor. “Cu respect și admirație, vă doresc ca această zi să vă încununeze cu bucurie, armonie și iubire.” Mesajul său vine ca o reafirmare a respectului …
- Senatoarea AUR Niculina Stelea avertizează: „Sub pretextul combaterii fake news-urilor, PSD și PNL vor să instituie cenzura în spațiul online – un atac grav la adresa democrației și a libertății de exprimare”Senatoarea AUR Niculina Stelea condamnă ferm Ordonanța de Urgență pregătită de Guvern împotriva dezinformării și manipulării în spațiul online. Domnia sa arată că, dacă măsurile anunțate vor intra în vigoare, se va institui cenzura în spațiul online, ceea ce reprezintă un atac direct asupra democrației și a drepturilor fundamentale ale românilor. „Sub pretextul combaterii fake news-urilor, …
- Deputata AUR Dumitrina Mitrea, critici dure la adresa coaliției toxice PSD-PNL-UDMR-USR: ZERO realizări în domeniul sănătății!Deputata AUR Dumitrina Mitrea a luat cuvântul în plenul Parlamentului, în timpul dezbaterii referitoare la modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (PL-x 233/2021), propusă pentru respingere, pentru a le aminti tuturor parlamentarilor care alcătuiesc alianța toxică PSD-PNL-UDMR-USR că nu au realizat absolut nimic în domeniul sănătății, deși au avut toate …
- Senatorul Petrișor Peiu (AUR) critică dur modul în care Guvernul Ciolacu gestionează deficitul bugetar: „condamnă România la faliment!”Senatorul Petrișor Peiu, liderul grupului AUR din Senat, critică dur poziția premierului Marcel Ciolacu privind creșterea deficitului bugetar, avertizând asupra riscurilor financiare iminente pe care le implică această politică economică. Potrivit acestuia, măsurile guvernamentale actuale pun în pericol stabilitatea economică a României și împovărează populația cu datorii nesustenabile. „Am văzut că Marcel Ciolacu este foarte …
- Ucraina abandonată în ciuda acordurilor internaționale? Marea Britanie, ultimul bastion al stabilității mondiale?În 1994, Ucraina a fost convinsă să renunțe la al treilea cel mai mare arsenal nuclear din lume în schimbul unor garanții de securitate oferite de SUA, Marea Britanie și Rusia, prin Memorandumul de la Budapesta. Astăzi, realitatea demonstrează că aceste angajamente au fost doar promisiuni de hârtie. Rusia nu doar că nu a respectat …
- Senatorul AUR Nicolae Vlahu trage un semnal de alarmă cu privire la consumul de droguri în școliPe 19 februarie, senatorul AUR de Constanța, Nicolae Vlahu, a susținut o declarație politică în Parlament, aducând în prim-plan o problemă gravă care afectează școlile din România: consumul de droguri în rândul elevilor. Acesta a avertizat că fenomenul a scăpat de sub control, iar lipsa unor măsuri eficiente pune în pericol viitorul generațiilor tinere. Drogurile, …
- Procuratura Generală, capturată de o grupare mafiotă! Reținerea lui Călin Georgescu, un abuz fără precedentRomânia asistă la cea mai gravă deturnare a justiției din istoria sa recentă! Surse din interiorul sistemului confirmă că Procuratura Generală a fost capturată de o grupare mafiotă care acționează la ordin politic. Reținerea lui Călin Georgescu este doar ultimul episod dintr-o serie de abuzuri prin care regimul își elimină adversarii. Ce s-a întâmplat? Dosarul …
- Deputatul AUR Petre Pușcașu solicită rezolvarea de urgență a crizei gunoaielor din PloieștiDeputatul AUR de Prahova, Petre Pușcașu, trage un semnal de alarmă asupra crizei grave a gunoaielor din Ploiești, care a s-a agravat în urma unui blocaj administrativ și juridic între firmele de salubritate. Acesta solicită o soluție urgentă, avertizând că situația pune în pericol sănătatea locuitorilor. Ploieștiul, sufocat de gunoaie din 17 februarie Din 17 …
- Deputatul Dorel Vulpoiu: „Vineri este ziua în care putem pune capăt acestui dezastru” – Moţiunea de cenzură a AURDeputatul AUR Dorel Vulpoiu a lansat un nou apel ferm către parlamentari și români, subliniind importanța moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu II. Moțiunea, intitulată „Premierul NORDIS trebuie să plece, românii s-au săturat de umilință”, a fost deja citită în plenul reunit al Parlamentului și urmează să fie votată vineri, 28 februarie, la ora 11:00. …
- Deputata AUR Veronica Grosu cere premierului Ciolacu soluții pentru reducerea datoriei publiceDeputata AUR de Suceava, Veronica Grosu, îi solicită premierului Marcel Ciolacu să anunțe public ce soluții are pentru reducerea datoriei publice, în contextul în care România continuă să contracteze împrumuturi record pentru a-și acoperi cheltuielile. „Împrumuturile guvernamentale au ajuns, după primele nouă luni din 2024, la aproape 40 de miliarde de euro, cu peste 25% …
- Deputatul AUR Petru Negrea cere acțiuni concrete pentru centura ocolitoare a orașului Gura HumoruluiOrașul Gura Humorului se confruntă de ani de zile cu un trafic sufocant, care afectează economia locală, turismul și calitatea vieții locuitorilor. În acest context, deputatul AUR Petru-Gabriel Negrea a adresat o interpelare oficială ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, cerând acțiuni concrete pentru realizarea centurii ocolitoare a orașului. „De prea mult timp, autoritățile centrale tratează cu …
- Marius Lulea: Pentru Crin Antonescu nu se strâng semnături. PSD și PNL? Fantomele din birouriAți văzut pe cineva strângând semnături pentru Crin Antonescu? Ați văzut un cort al PSD sau PNL în stradă, un consilier, un activist, măcar un biet angajat de partid cu o foaie în mână? Nu. Pentru că nu există. Nu îndrăznesc să iasă. Oamenii i-ar huidui, i-ar întreba dacă sunt sănătoși la cap să ceară …
- Ilie-Alin Coleșa (AUR): „Guvernul Ciolacu trebuie să plece de la conducerea țării!”Deputatul AUR Ilie Coleșa pledează pentru demisia Guvernului Ciolacu, pe care îl consideră ilegitim și responsabil pentru dezastrul în care se află România. Acesta subliniază că actualul prim-ministru a fost numit de un președinte uzurpator, fără a ține cont de voința reală a poporului, ceea ce face din actuala guvernare o lovitură de stat. „Sunt …
- Silviu Oancea: „Trebuie să garantăm accesul producătorilor români la piață”Deputatul AUR Silviu Oancea susține că legea lanțului scurt este una dintre cele mai importante inițiative pentru revitalizarea economiei românești. Acesta subliniază faptul că fermierii autohtoni sunt puși într-o poziție dezavantajoasă din cauza politicilor comerciale actuale și că este esențial să li se ofere condiții echitabile de concurență. „În prezent, fermierii români sunt nevoiți să …
- Deputata Dumitrina Mitrea (AUR): „Marcel Ciolacu, premierul Nordis, trebuie să plece! Moțiunea de cenzură este singura soluție!”Deputata Dumitrina Mitrea (AUR) cere demisia imediată a premierului „Nordis”, Marcel Ciolacu, premierul mincinos care își protejează clica politică. Aceasta afirmă că Guvernul actual este ilegitim, fiind numit de Klaus Iohannis fără a ține cont de voința poporului și acuză coaliția de guvernare că a sacrificat bunăstarea cetățenilor pentru a-și asigura propriile privilegii. „Ne-am săturat …
- Senatorul AUR Rodica Constantinescu: “Dacă vrei să-l trimiți acasă pe Marcel Ciolacu, atunci semnezi și votezi moțiunea de cenzură”Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) continuă să fie vocea opoziției reale în Parlament, luptând împotriva guvernării PSD-PNL și organizând acțiuni decisive pentru a reda România românilor. În acest sens, partidul a inițiat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu și a anunțat organizarea unui marș de protest pe 1 martie, la București, pentru a cere …