Petrișor Peiu (AUR): „România este lider în Uniunea Europeană la sărăcie extremă – o rușine națională ascunsă sub statistici false”
Liderul grupului AUR din Senat, Petrișor Peiu, avertizează că România ocupă un loc rușinos în Uniunea Europeană, aflându-se pe primul loc la rata deprivării materiale și sociale severe. În timp ce guvernanții se laudă cu creșteri economice și comparații favorabile cu alte state din regiune, realitatea din teren este că românii continuă să trăiască în condiții de sărăcie gravă, fără acces la nevoile de bază ale unei vieți decente.
„Cu 17,2% din populație aflată în deprivare severă, România este campioană europeană la sărăcie. Este o cifră de trei ori mai mare decât media UE. Asta este adevărata față a economiei noastre, dincolo de PIB și alte statistici cosmetizate.”
Peiu subliniază că, în timp ce datoria publică a depășit 1.100 de miliarde de lei, iar deficitul bugetar sare de 165 de miliarde, românii nu văd nicio îmbunătățire în nivelul lor de trai. Din contră, frustrarea socială crește, pentru că în ciuda promisiunilor și a cifrelor oficiale, România rămâne „cel mai sărac stat din Europa”.
„Ni se spune că am depășit Ungaria, Croația sau Grecia la PIB/locuitor. Dar ce înseamnă asta pentru românul de rând, dacă ungurii, slovacii sau letonii au o rată a sărăciei la jumătate sau chiar un sfert față de a noastră? Se guvernează pentru oameni sau pentru PowerPoint-uri și conferințe de presă?”
Rata deprivării materiale și sociale severe este un indicator esențial, folosit la nivel european pentru a evalua accesul real al oamenilor la un trai decent. Concret, el arată proporția celor care nu își permit cel puțin 7 din 13 elemente considerate necesare, cum ar fi:
- acoperirea cheltuielilor neprevăzute,
- plata unei vacanțe anuale,
- o masă caldă cu carne o dată la două zile,
- încălzirea corespunzătoare a locuinței,
- accesul la internet, la îmbrăcăminte adecvată,
- participarea la viața socială.
„La ce ne ajută o datorie uriașă și un PIB crescut, dacă tot mai mulți români nu își permit nici măcar strictul necesar? Aceasta este întrebarea fundamentală. Din păcate, România a devenit țara în care statisticile sunt bogate, dar oamenii rămân săraci.”
Senatorul AUR trage un semnal de alarmă asupra faptului că, fără politici sociale reale și direcționate către nevoile concrete ale populației, România riscă să se afunde și mai mult într-un cerc vicios al injustiției sociale, polarizării economice și exodului populației active.