Curierul Românesc

Ovidiu Florean, senator AUR, despre proiectul PNL „Iohannis, senator”: impostură dusă la extrem!

Senatorul AUR Ovidiu Florean a criticat dur liberalii pentru că, în prezent, singura lor preocupare este așa-numita „Lege Iohannis”, un proiect de lege inițiat de PNL, care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la Senat, în timp ce este încă președinte. „PNL are o singură prioritate acum: să-l facă senator pe Iohannis. Pentru PNL nu mai contează nimic altceva, impostura e dusă la extrem”, a afirmat Ovidiu Florean.

De altfel, acest proiect creează tensiuni în coaliția de guvernare, după ce PSD a decis luni în Biroul Permanent Național să nu susțină proiectul de lege al PNL. „Această lege nu e o prioritate nici pentru mine, nici pentru Guvernul României şi nici pentru PSD”, a declarat Ciolacu. Șeful PSD a negat că a discutat cu liberalii despre susținerea acestei modificări legislative.

Imediat ce Marcel Ciolacu a anunțat că nu susține această inițiativă, președintele PNL, Nicolae Ciucă, a transmis că nu vede cum mai poate realiza o coaliție cu PSD.

PNL vrea să schimbe legea pentru a-i permite lui Klaus Iohannis să candideze la Parlament

Practic, PNL a venit cu un amendament care modifică art. 5 (2) din legea 208/2015 – referitoare la alegerea Senatului și Camerei Deputaților. Potrivit Europa Liberă, noul articol este copiat după articolul făcut de PSD în 2004, prin care Ion Iliescu, președintele de atunci, a putut candida la alegerile parlamentare.

Doar că în 2004 nu exista Codul bunelor practici electorale al Comisiei de la Veneția, care spune că legile electorale nu pot fi modificate cu mai puțin de un an înainte de alegeri decât în cazuri excepționale și doar atunci când sunt în favoarea creșterii participării la vot, notează sursa citată.

Related Articles

Back to top button